Oferte Cazare - Munte Bran Moeciu, Romania la hoteluri de 5* stele 🌄 2024

Descoperiți frumusețile locurilor și obiectivele turistice din regiunea Bran-Moeciu

   La aproximativ 30 de kilometri de Brașov, între crestele Munților Piatra Craiului și Bucegi, se înalță Castelul Bran. Cetatea medievală a fost amplasată în culoarul Rucăr-Bran, deoarece aceasta era o importantă zonă de trecere a comercianților. Castelul a avut parte de o istorie tumultoasă, însă la începutul anilor ´20, autoritățile din Brașov ofereau Castelul Bran reginei Maria, drept mulțumire pentru contribuția adusă înfăptuirii Marii Uniri. După moartea reginei Maria, castelul a revenit principesei Ileana, iar în anul 1948 a intrat în posesia statului comunist, fiind amenajat drept muzeu. La începutul anilor 2000 castelul a revenit moștenitorilor de drept, colecțiile expuse în cadrul muzeului de către statul român fiind transferate la Vama Medievală. Castelul a fost apoi reamenajat de membrii familiei de Anjou, în prezent aici funcționând un muzeu în cadrul căruia se pot admira piese vechi de mobilier, obiecte ceramice, costumul popular al reginei Maria, cartea de oaspeți a reginei Maria și a principesei Ileana, armuri, diferite arme, precum și o coroană regală. Pe domeniul castelului se pot, de asemenea, vizita parcul englezesc și Casa de Ceai, unde, în prezent, funcționează o cafenea. În final, ținem să precizăm că Branul se clasează, conform publicației spaniole El Pais, în top 3 cele mai frumoase castele din Europa. La circa 12 kilometri de Bran turiștii pot vizita satul Moeciu de Sus. Frumusețile peisajelor și ospitalitatea locuitorilor atrăgând aici numeroși turiști din toate colțurile țării, dar și din străinătate. Vizitatorii se vor bucura de o locație liniștită, aer curat, pastramă de oaie, brânză de burduf și alte delicatese specifice locului. Moeciu de Sus este situat la o altitudine de 1000 de metri, fapt ce vă va oferi ocazia să vă bucurați privirile cu peisaje spectaculoase din Carpați, Bucegi și Piatra Craiului. În schimb, Moeciu de Jos este o localitate ceva mai animată, poate și deoarece se află mai aproape de obiectivele turistice ale zonei.

poza Descoperiți frumusețile locurilor și obiectivele turistice din regiunea Bran-Moeciu

   Ajunși în zonă nu puteți rata Peștera Liliecilor, din satul Peștera, județul Brașov. În această peșteră viețuiesc numeroase specii de lilieci, multe dintre ele întâlnindu-se doar aici. Puteți ruga un localnic să vă îndrume, deoarece peștera nu a fost încă amenajată în scop turistic. Cu toate acestea, se bucură de o mare popularitate, fiind loc de cercetare pentru studenții Institutului de Speologie din București. Turiștii care optează pentru un sejur în zona Bran-Moeciu pot vizita și Cheile Grădiștei. Acestea impresionează prin vederile asupra Munților Carpați și a Bucegilor, iar Cascada La Chișătoare oferă zonei și mai mult farmec. Ar fi păcat să vizitați zona Bran-Moeciu și să nu acordați puțin timp pentru a vizita și Cetatea Râșnov. Această cetate medievală este amplasată într-un cadru absolut spectaculos, pe culmea unui deal calcaros. Cetatea Râșnov nu impresionează doar datorită amplasamentului, ci se situează și printre cele mai bine conservate cetăți fortificate de pe teritoriul României. În decursul secolelor trecute, cetatea se bucura de o poziție strategică, aflându-se pe drumul comercial ce lega orașul Brașov de Țara Românească. De asemenea, cetatea juca un important rol militar, însă, după construirea castelului Bran și mutarea vămii, importanța sa s-a redus semnificativ. Puteți ajunge la Rășnov, la pas prin pădure sau puteți opta pentru o plimbare cu trenulețul destinat turiștilor. Odată ajunși sus vă veți simți dintr-o dată cu sute de ani în urmă, atmosfera medievală păstrându-se foarte bine. După ce veți vizita cetatea, vă puteți relaxa la o cafea sau puteți alege să achiziționați suveniruri, produse de artizanat sau diverse produse naturale de la magazinul din cadrul cetății. La 3 kilometri de Râșnov veți putea vizita Peștera Valea Cetății, care începând cu anul 2000 a fost declarată zonă naturală protejată de interes național și monument al naturii.

poza Descoperiți frumusețile locurilor și obiectivele turistice din regiunea Bran-Moeciu

  Alte obiective turistice pe care le puteți vizita pe durata sejurului în regiunea Bran-Moeciu sunt reprezentate de Cheile Dâmbovicioarei și Peștera Dâmbovicioarei. Cheile Dâmbovicioarei se întind pe o suprafață de 2 kilometri și au un aspect impunător, pe unele porțiuni versanții verticali depășind 200 de metri înălțime. Prin acțiunea sa de eroziune, apa a creat forme de relief variate, în zonă aflându-se peste 50 de peșteri, cea mai spectaculoasă fiind însă Peștera Dâmbovicioarei. Aceasta măsoară 250 de metri lungime și poate fi străbătută cu ușurință, deoarece are un plafon extrem de înalt. Vă puteți încheia vacanța în Munții Piatra Craiului. Traseele din acești munți sunt destul de dificile însă compensează în ceea ce privește frumusețea priveliștilor, fapt ce îi atrage ca un magnet pe iubitorii de adrenalină. Dacă nu sunteți în cea mai bună condiție fizică sau pur și simplu vreți o activitate mai relaxantă, atunci puteți opta pentru traseele pentru începători, care sunt la fel de spectaculoase, dar ceva mai puțin solicitante. 

poza Descoperiți frumusețile locurilor și obiectivele turistice din regiunea Bran-Moeciu

Facilități oferite de cele mai apreciate unități de cazare din regiunea Bran Moeciu

 În cazul în care pașii vă poartă spre zona Bran Moeciu, nu doar că vă veți bucura de peisaje dintre cele mai frumoase, de posibilitatea de a desfășura diverse activități în aer liber, ci veți putea alege dintr-o gamă variată de unități de cazare care pun la dispoziția turiștilor numeroase facilități. Acestea fiind spuse, aveți toate șansele de a vă bucura de un sejur de neuitat, dumneavoastră trebuind să veniți cu entuziasmul și bucuria de a călători. 

Citeste mai mult.

Dino Parc - un loc ideal pentru a petrece o zi distractivă în familie

Dino Parc din Râșnov este cel mai mare parc cu dinozauri din Europa de Sud-Est. Parcul este situat în apropiere de Cetatea Râșnov, pe Strada Cetății și se întinde pe o suprafață de 3 hectare. Dino Parc este atât un loc de agrement, cât și un muzeu în aer liber.

Citeste mai mult.