Târgu Mureș - cele mai reprezentative obiective turistice ale orașului

  Deși poate la prima vedere nu pare, orașul Târgu Mureș se bucură de numeroase obiective turistice, turiștii putând vizita atracții de natură istorică, clădirii cu arhitectură impresionantă și lăcașuri de cult cu sute de ani vechime. Pe durata sejurului în Târgu Mureș veți putea vizita cetatea medievală din oraș. Cetatea datează din secolul al XVII-lea și a fost complet renovată acum câțiva ani în urmă. Cetatea prezintă 7 bastioanele, care au fost denumite după numele diferitelor bresle. Astfel, veți putea vizita bastionul tăbăcarilor, bastionul dogarilor, bastionul blănarilor și a lăcătușilor, bastionul porții, bastionul măcelarilor și bastionul Báthory. Cetatea medievală  a fost construită pe ruinele unei vechi cetăți ce data din secolul al XV-lea, care fusese distrusă în mare parte în anul 1601, în timpul lui Mihai Viteazul. În interiorul cetății, vizitatorii vor putea admira Biserica Reformată din Cetate și Muzeul de Istorie și Arheologie. Biserica Reformată din Cetate este cea mai veche clădire de pe teritoriul orașului Târgu Mureș, construcția sa fiind începută de călugării ordinului franciscan în secolul al XIV-lea, însă a fost finalizată abia în anul 1490. Biserica a fost construită pe locul unui lăcaș de cult din lemn, care a ars în timpul unui incendiu. În partea nordică a lăcașului de cult este dispus un turn, ce măsoară 55 de metri înălțime și prezintă patru nivele. Biserica Reformată din Cetate reprezintă cel mai important și cel mai impozant obiectiv turistic din Târgu Mureș.

 Transilvania Cluj Napoca poza

   Un alt lăcaș de cult impunător este reprezentat de Catedrala Ortodoxă „Înălțarea Domnului”. Piatra de temelie a acestui lăcaș de cult a fost pusă în data de 10 mai 1925, la ceremonie participând Ministrul Cultelor, Alexandru Lapedatu, Octavian Goga și episcopul Nicolae Ivan. Biserica a fost sfințită în data de 2 decembrie 1934, data dorind să amintească de intrarea trupelor române în Municipiul Târgu Mureș, în 1918. Lăcașul de cult a fost proiectat de către arhitectul Victor Vlad și are formă de cruce greacă, cu brațe egale. Din cauza lipsei de fonduri, pictura bisericii a fost finalizată abia între anii 1970-1986. Un alt lăcaș pe care îl puteți în timpul sejurului în Târgu Mureș este Catedrala Buna Vestire”. Aceasta este cunoscută în rândul locuitorilor drept Catedrala Mică. Biserica a fost construită între anii 1926-1936, inspirându-se din arhitectura Bazilicii Sfântul Petru din Roma. Inițial biserica era greco-catolică, însă, după ce în anul 1948, Biserica Română Unită cu Roma a fost interzisă în țara noastră, din dorința autorităților comuniste,  biserica a revenit unei parohii ortodoxe.

 Transilvania Cluj Napoca poza


   Nu puteți trece prin Târgu Mureș fără să vizitați Palatul Culturii, clădirea cu siguranță vă va atrage atenția datorită acoperișului său colorat și a ornamentelor aurii. La exterior, palatul este ornat cu mozaicuri și basoreliefuri în bronz și piatră. La acestea se adaugă frescele și vitraliile reprezentative pentru stilul Seccesion. Interiorul clădirii se potrivește perfect cu stilul exterior. Prin urmare, în Sala Oglinzilor, se pot admira două grupuri formate dintr-un număr de trei oglinzi imense de cristal, precum și 12 vitralii viu colorate. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, vitraliile au fost păstrate în subsolul clădirii, pentru a fi ocrotite de eventualele bombardamente. Sala Mare a palatului este extrem de impunătoare, întinzându-se pe cuprinsul celor 3 nivele ale clădirii. La parter, pereții sunt îmbrăcați cu lambriuri din stejar lustruit, pereții lojelor sunt capitonați cu mătase, iar la etajul doi și trei sunt dispuse balcoane impozante. Cupola palatului este decorată cu elemente care imită stalactitele, fiind pictată cu motive lineare și florale din foiță de aur. Aceasta este cea mai reprezentativă clădire din perioada Belle Époque de pe teritoriul Regiunii Transilvania. Clădirea a fost construită între anii 1911-1913, din dorința acerbă a primarului György Bernády, care a militat pentru modernizarea orașului.

 Transilvania Cluj Napoca poza


    O altă clădire impozantă din Târgu Mureș este clădirea Prefecturii. Aceasta a fost construită între anii 1905-1907, făcând parte din planul primarului György Bernády de a moderniza orașul și de a-i oferi o arhitectură în stil Secession. Scara Rakoczi a devenit celebră după ce a fost inclusă într-un top a celor mai frumoase scări pictate din lume. Scara este pictată cu motive tradiționale și reprezintă unul dintre cele mai frumoase locuri din Târgu Mureș.

 Transilvania Cluj Napoca poza

 

Comuna Rimetea - o adevărată bijuterie a Transilvaniei

 Rimetea este o adevărată bijuterie a Transilvaniei, fiind una dintre cele mai frumoase așezări din zonă, atât în ceea ce privește peisajele, cât și construcțiile de pe cuprinsul său. Acestea sunt remarcabil conservate, motiv pentru care comuna Rimetea a fost distinsă cu premiul Europa Noastră de către Comisia Europeană pentru Conservarea Patrimoniului Cultural Material. Rimetea a câștigat acest premiu în anul 1999, după eforturile susținute de către localnici și mai multe ONG-uri pentru a restaura 138 de case secuiești. În anul 2000, Oficiul Național al Monumentelor Istorice a desemnat comuna Rimetea drept zonă arhitecturală protejată. Per total, Rimetea se mândrește cu peste 200 de clădiri tradiționale (locuințe, ateliere și alte acareturi). Acestea au fost construite între secolele XVII-XIX. Cea mai veche așezare din Rimetea este casa unui miner, care datează din 1668. 

Citeste mai mult.

Atracții turistice Transilvania: Castelul de Lut Valea Zânelor

 Povestea acestui loc parcă desprins din basme numit Castelul de Lut Valea Zânelor a luat naștere în anul 2004, când Răzvan și Gabriela au lăsat în urmă tumultul orașului și s-au gândit să pună bazele unui loc care să fie în perfectă armonie cu natura.  Inițial locul a fost numit Casa Naturală de Poveste, treptat dezvoltându-se și astfel luând naștere locul unic în România pe care îl poate vizita orice turism care ajunge în comuna Porumbacu de Sus

Citeste mai mult.

Petreceți un Paște tradițional în Transilvania

   Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, iar fiecare zonă a țării are propriile tradiții și obiceiuri legate de acest moment al anului, care se transmit din generație în generație. Vopsirea ouălor, ceremonialul din Vinerea Mare și tăierea mielului sunt obiceiuri respectate de către toți românii, însă există și tradiții care variază în funcție de zonele țării.

Citeste mai mult.

Crăciun de vis în Transilvania

 Crăciunul este una dintre cele mai așteptate sărbători de peste an, totodată fiind și perioada anului care ne face să ne dorim să fim mai buni, ne amintește de copilărie și de cei dragi. În legătură cu Nașterea Domnului, poporul român a păstrat timp de veacuri anumite tradiții, care se respectă cu sfințenie până în ziua de astăzi.

Citeste mai mult.

Cetatea Alba Carolina - simbolul orașului Alba Iulia

Orașul Alba Iulia este situat la o distanță de 340 de kilometri de București, fiind amplasat la o altitudine de 270 de metri. Municipiul Alba-Iulia este mărginit de văile râurilor Ampoi, Sebeș, de crestele munților Apuseni și de Podișul Transilvaniei. Orașul Alba Iulia are o semnificație extrem de mare pentru statul român, fiind prima capitală a celor trei provincii românești, sub conducerea lui Sigismund Báthory, precum și sub conducerea lui Mihai Viteazul.

Citeste mai mult.

Sighișoara - un oraș ce și-a păstrat până astăzi farmecul medieval

 Cetatea Sighișoara este considerată drept cea mai întinsă cetate europeană, care a fost locuită fără întrerupere pentru 2000 de ani. De asemenea, Cetatea Sighișoara este una dintre cele mai bine conservate cetăți de pe teritoriul Transilvaniei, reprezentând cel mai atrăgător ansamblu medieval de pe cuprinsul României, motiv pentru care în anul 1999 a fost inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Citeste mai mult.

Cluj-Napoca: istoric și dezvoltare

Cluj-Napoca este reședința județului Cluj, fiind unul dintre cele mai frumoase și mai dezvoltate orașe ale României. La recensământul efectuat în anul 2011, orașul se situa pe locul al doilea în ceea ce privește numărul de locuitori, numărând 324.576 locuitori. Cluj-Napoca este situat la 458 kilometri de București, la 460 de kilometri de Budapesta și la 464 kilometri de Belgrad.

Citeste mai mult.

Hoteluri cu piscină interioară și/sau Spa din Cluj-Napoca

  Indiferent că vă deplasați în interes de serviciu sau că doriți doar să vă bucurați de câteva zile minunate în Cluj-Napoca, existența piscinei interioare și facilitățile Spa vor face ca șederea dumneavoastră în acest oraș să fie mult mai plăcută și relaxantă. 

Citeste mai mult.

Petreceți un Crăciun de poveste în Sibiu

Sibiul este un oraș deosebit de frumos, iar perioada Sărbătorilor de Iarnă este cea mai potrivită pentru a vă bucura de un sejur minunat, în această perioadă putând vizita celebrul Târg de Crăciun, al cărui frumusețe atrage turiști din toate colțurile țării și nu numai.

Citeste mai mult.

Hoteluri din Transilvania care dispun de piscină și centru SPA

Regiunea Transilvania este o destinație de vacanță minunată, unde veți putea vizita o multitudine de obiective turistice. Turiștii nu-și doresc doar să viziteze zone interesante, ci doresc și să se bucure de confort și diverse facilități. Ținând cont de acest aspect, ne-am gândit că a fi interesant să întocmim o listă cu cele mai populare unități de cazare care beneficiază de piscine și centre SPA. 

Citeste mai mult.

Câteva dintre cele mai frumoase și autentice atracții ale Transilvaniei

Regiunea Transilvania ocupă 102.000 kilometri pătrați din totalul de 230.000 kilometri pătrați ai României, deci, aproape o jumătate din teritoriul țării. De-a lungul secolelor, Transilvania a fost un creuzet în cadrul căruia s-au amestecat diferite culturi, fiecare cu tradițiile și specificul ei.

Citeste mai mult.

Biserica Neagră din Brașov, cea mai reprezentativă construcție în stil gotic de pe teritoriul României

Biserica Neagră este un adevărat simbol al orașului Brașov, situându-se printre cele vizitate obiective turistice ale orașului. Aceasta este situată în centrul orașului Brașov, aparținând comunității evanghelice luterane din oraș.

Citeste mai mult.