Sejur Stana de Vale: Bucurați-vă de relaxare și de numeroase activități
În rândul celor
mai populare obiective turistice din împrejurimile Stânii de Vale se situează
și Cetățile Ponorului sau Platoul Podiș. Cetățile Ponorului sunt cel mai mare complex carstic din România, motiv pentru care este supranumit Everestul speologiei românești. Galeria peșterii măsoară 2000 metri lungime și este străbătută de unul dintre cele mai importante râuri subterane din țară. Peștera a fost declarată monument al naturii, poate fi vizitată, însă turiștii trebuie să se înarmeze cu obiecte de iluminat și cizme de cauciuc. Peștera poate fi vizitată până la Sala Teberei, parcurgerea integrală poate fi realizată doar în cadrul unor expediții. Stațiunea Stâna de Vale este amplasată la 1102 metri
altitudine. Amplasarea într-o zonă depresionară, pe Valea Iadului, face ca în
timpul iernii stratul de zăpadă din Stâna de Vale să depășească 2 metri. Zăpada
se menține până la mijlocul primăverii. Stâna de Vale este o destinație de
vacanță ideală pentru persoanele amatoare de aventură. Turiștii se pot bucura
de plimbări prelungite în împrejurimile stațiunii, excursii și drumeți pe durata
cărora pot vizita Cascada Moara Dracului, Cascada Valul Miresei, Cascada
Iadolina, Valea Drăganului, Vârful Poieni și Culmea Cârligatelor. Turiștii vor putea
parcurge nu mai puțin de 16 trasee marcate. Iarna, stațiunea este luată cu asalt de către
pasionații de ski, în stațiune există o pârtie de ski, dotată cu instalație de
teleski.
Stâna de Vale se adresează și turiștilor care sunt în căutare de
relaxare și refacerea sănătății, aceștia având la dispoziție baza de tratament
a stațiunii. După o zi în care au depus un însemnat efort fizic, turiștii se
pot relaxa prin intermediul băilor pe bază de plante, la saună, masaj sau prin
intermediul gimnasticii medicale. Curele în stațiunea Stâna de Vale sunt recomandate
persoanelor care se confruntă cu probleme respiratorii, celor care traversează perioade
de surmenaj fizic și intelectual, celor care se confruntă cu anemii sau
rahitism. Condițiile naturale din Stâna de Vale fac bine și copiilor cu anumite
dereglări de creștere. După câteva
zile petrecute în stațiunea Stâna de Vale, veți vedea cum aerul ionizat și apa
bogată în minerale vă vor face să vă simțiți mai fresh, iar buna dispoziție va
fi la cele mai înalte cote. Date fiind
aceste caracteristici, Stâna de Vale se situează printre cele mai populare
stațiuni de odihnă din țară.
Munții Apuseni
sunt scăldați de numeroase cascade, unele mai frumoase și mai spectaculoase
decât celelalte. Pe cuprinsul stațiunii Stâna de Vale veți putea admira Cascada
Izvorul Minunilor. Cascada a fost creată în mod artificial, motiv pentru care
căderea de apă nu este foarte abundentă. Merită totuși vizitată. Din stațiune
se poate ajunge extrem de ușor și către Cascada Vălul Miresei. Căderea de apă
nu este dreaptă, ceea ce creează o impresie vizuală extrem de plăcută, mai ales
atunci când debitul este crescut. Cascada Iadolina este dispusă pe Râul Iad. Căderea de
apă este destul de spectaculoasă, iar sunetul creat de aceasta este pe măsură. Odată ajunși în
stațiunea Stâna de Vale, nu se poate să nu vizitați și Peștera Urșilor, situată
în localitatea Chișcău. Peștera are o lungime de circa 1, 5 kilometri. A fost
numită astfel, deoarece pe cuprinsul său s-au descoperit urme și fosile de urs
de cavernă, mamifer ce a dispărut acum 15.000 de ani. Cercetările efectuate pe
cuprinsul peșterii au scos la lumină și fosile de capră neagră, fosile de ibex,
hienă de peșteră și leu. Temperatura din peșteră este de 10ºC, indiferent de
perioada anului.