Târgul Mureș - un oraș înțesat de obiective turistice și clădiri cu arhitecturi deosebite
În interiorul
zidurilor cetății a fost amenajat un parc, potrivit pentru plimbări și
relaxare. În cadrul cetății se desfășoară principalele festivaluri și târguri
din oraș, printre cele mai populare fiind: Zilele Târgumureșene, Sărbătoarea
Vinului și Festivalul Berii. În apropierea Cetății Medievale din Târgu Mureș este
situată Scara Rakoczi, una dintre cele mai frumoase scări din România. Aceasta se
face remarcată datorită motivelor tradiționale ce împodobesc cele 70 de trepte
ale sale. De-a lungul Pieței Trandafirilor este dispus și Muzeul de Etnografie
și Artă Populară. O vizită a acestui muzeu este ca o adevărată călătorie în
timp, pe parcursul căreia veți farmecul satului românesc din zona
Transilvaniei. În cadrul muzeului veți putea admira ustensile și obiecte
folosite de sași și secui în practicarea diverselor meșteșuguri. Arta populara este,
de asemenea, foarte bine reprezentată.
Odată cu vizitarea
cetății vă recomandăm să vizitați și Biserica Reformată din Cetate, care este
cea mai veche clădire din Târgu Mureș, fiind construită de către călugării
franciscani în anul 1409. Pe măsură ce populația orașului s-a conformat la
religia protestantă, biserica și-a schimbat cultul. În jumătatea a doua a
secolului al XVI-lea, franciscanii au fost alungați din oraș, iar clădirile
claustrului au fost ocupate de către protestanți. În prezent, Biserica
Reformată din Cetate reprezintă una dintre cele mai importante monumente
religioase din secuime. O altă clădire reprezentativă din Târgu Mureș este Palatul
Culturii. Clădirea este amplasată pe strada principală și iese în evidență
datorită acoperișului său multicolor, astfel că vă va fi imposibil să o ratați.
Palatul Culturii este o clădire în stil secesionist, datând de la începutul
secolului XX. Exteriorul impresionant se potrivește mănușă cu interiorul său,
unde veți putea admira un hol ce măsoară 45 de metri, înfrumusețat de o serie
de vitralii superbe. În același hol sunt dispuse 2 oglinzi venețiene, o
pinacotecă, unde sunt expuse peste 1000 de tablouri, și o bibliotecă, care
însumează peste un milion de volume. În Sala Mare a Palatului Culturii au loc concerte,
deoarece sala are o acustică foarte bună. În imediata apropiere a Palatului
este dispusă Prefectura. Acoperișul aceste clădiri are aspect de mozaic și se
evidențiază printr-un turn ce măsoară 60 de metri. În fața clădirii este
dispusă o statuie a lupoaicei. Ajunși în Târgu Mureș nu veți putea rata Piața Trandafirilor. Piața
străbate principalul bulevard al orașului și este înțesată de clădiri în stil
art nouveau, cafenele, baruri, magazine și restaurante.
În ceea ce
privește lăcașurile de cult, vă sugerăm să vizitați Catedrala Ortodoxă „Înălțarea
Domnului”, care este cel mai mare edificiu religios din Târgu Mureș. În partea
opusă a Pieței Trandafirilor veți descoperi Catedrala „Buna Vestire”. Biserica Romano-Catolică din oraș a fost
înălțată datorită eforturilor călugărilor iezuiți, picturile interioare fiind
realizate de artiști renumiți ai vremii. Biserica se asemănă ca stil arhitectural
cu Basilica Sf. Petru din Vatican. Ca o dovadă că
pe aceste meleaguri a viețuit o importantă comunitate franciscană a rămas un
turn în stil baroc, amplasat în centrul Pieței Teatrului. Sub turn este dispus
un cavou, unde își dorm somnul de veci membrii marcanți ai franciscanilor.
Iubitorilor de lectură și, mai ales, celor care iubesc cărțile vechi le recomandăm
să viziteze Biblioteca Teleki, care adăpostește o importantă colecție de carte
veche din țară. Biblioteca a fost construită la începutul secolului al XIX-lea,
de către Sámuel Teleki de Szék, care și-a dorit ca toți iubitorii de lectură să
aibă acces la o bibliotecă ce număra peste 200.000 de volume de cărți vechi,
printre care unele extrem de rare. Așa cum am
amintit încă din începutul articolului nostru, în orașul Târgu Mureș veți
descoperi o mulțime de construcții cu zeci de ani vechime. Casa Bányai,
cunoscută și ca Palatul Baroc, este o construcție reprezentativă a stilului Belle Epoque, fiind extrem de bogat ornamentată. În prezent, aici funcționează restaurantul Văgăuna Dulce. Casa Köpeczi-Teleki
este cea mai veche casă cu etaj din Târgu Mureș, datând de la jumătatea
secolului al XVI-lea. Pe durata sejurului în Târgu Mureș veți putea admira și o
casă pe arcuri.
Turiștii ajunși în Târgu Mureș se pot plimba pe Platoul Cornești, de unde se pot bucura de o priveliște panoramică asupra orașului. Zona este foarte bine amenajată, astfel încât dispune de piste de alergare, un parc de distracții și o Grădină Zoologică. În timpul anotimpului cald, locuitorii orașului iau cu asalt Complexul de Weekend, unul dintre cele mai frecventate locuri de agrement din Ardeal.