Oferte Cazare - Munte Valea Lotrului, Romania la hoteluri cu Ultra All inclusive 🌄 2025

Valea Lotrului - una dintre cele mai frumoase destinații turistice ale României

   La prima vedere, Valea Lotrului nu pare la fel de spectaculoasă precum Valea Oltului, însă peisajele de aici nu sunt cu nimic mai prejos decât cele de pe Valea Oltului. Peisajele de aici vă vor duce cu gândul la peisajele din Austria și Elveția. Din orășelul Brezoi puteți porni în drumeții către crestele montane. Unul dintre traseele care pornește din Brezoi duce spre Stațiunea Băile Olănești. Alte două trasee duc spre Vârfurile Foarfeca și Valtureasa. La 3 kilometri distanță de Brezoi se află satul Valea lui Stan. Localnicii de aici confecționează coșuri din scoarță de copac, care apoi sunt comercializate piețele din Valea Lotrului. În preajma satului Mălaia este dispus Barajul Brădișor. Începând de aici Valea Lotrului devine tot mai spectaculoasă. Lacul este mărginit de versanții împăduriți, iar în zilele senine se pot observa până și crestele Masivului Șureanu.  Interesant de vizitat este și Ciungetu, localitate în care este situată hidrocentrala Lotru-Ciunget. Pe șoseaua națională 7A este dispus și satul Valea Măceșului, un sat tradițional de munte, cu gospodării risipite, livezi și vii întinse.  După încă 13 kilometri parcurși pe șosea veți ajunge în Voineasca. Localitatea este amplasată la o altitudine de 600-800 metri altitudine. De-a lungul timpului, Voineasca a devenit cea mai importantă stațiune de pe Valea Lotrului.  Localitatea este atestată documentar din secolul al XVI-lea, Voineasca fiind menționată pentru prima dată într-un hrisov al lui Neagoe Basarab, din anul 1520. Pentru a ajunge în stațiune o să trebuiască să părăsiți șoseaua și să urcați prin serpentine.  În stațiune veți descoperi hoteluri, pensiuni și vile de vacanță cochete. Principala atracție a stațiunii este baza de tratament, unde se pot trata diferite afecțiuni ale sistemului nervos.  Zona este recomandată turiștilor amatori de drumeții. De asemenea, turiștii vor putea pescui în Râul Lotru și Râul Voineșița sau în lacurile Vidra, Brădișor și Petrimanu.

 

poza Valea Lotrului - una dintre cele mai frumoase destinații turistice ale României

    În cazul în care nu doriți să vă cazați în Voineasca, vă puteți îndrepta spre Lacul Vidra și spre stațiunea omonimă. Unitățile de cazare din Vidra sunt dispuse pe terase care coboară spre malul lacului. Stațiunea are un farmec ușor sălbatic, fiind înconjurată din toate părțile de munți. Stațiunea este extrem de liniștită și plăcută.  La câțiva kilometri de Lacul Vidra este amplasată stațiunea Obârșia Lotrului. Din această stațiune pornesc numeroase trasee către Munții Parâng și Munții Șureanu.

     Valea Lotrului este o zonă binecuvântată de către natură, de-a lungul său existând numeroase atracții turistice naturale. Câteva dintre aceste atracții sunt facil accesibile de pe arterele de comunicație, însă cele mai multe sunt amplasate la distanțe destul de mari de drumurile principale. Turiștii vor putea porni într-o drumeție către Melcii Doabrei, niște stânci cu forme de carapace, ce s-au format prin erodarea straturilor de sedimentare. Bazinul Lotrului este o zonă extrem de bogată în cascade, chiar dacă nu veți dori să le vizitați pe toate, credem că se merită să le bifați măcar pe cele mai spectaculoase. Multe dintre aceste sunt destul de greu accesibile, motiv pentru care au și rămas destul de necunoscute. Cascada Moara Dracilor este dispusă în Munții Latoriței și este considerată ca fiind una dintre cele mai frumoase cascade de pe teritoriul României. Apa cade într-un mod cu totul spectaculos, în două trepte, de la o înălțime de 20-25 metri.  Pe teritoriul țării noastre există mai multe cascade care poartă această denumire, fiți atenți și informați-vă în prealabil pentru a evita confuziile. Pe drumul ce duce la Cascada Moara Dracilor mai sunt dispuse alte două cascade: Boroncioaia și Apa Spânzurată. În zonă există și numeroase lacuri glaciare, precum Vidal, Gâlcescu, Pencu, Păsări, Iezerul și Zănoaga. 

     În timpul sejurului petrecut pe Valea Lotrului turiștii vor avea ocazia de a vizita și o serie de obiective turistice de factură istorică, cum ar fi bisericuța din orașul Brezoi, care datează din anul 1789, în Brezoi veți putea vizita și Monumentul eroilor. Puteți include în programul dumneavoastră și vizitarea bisericuței din Ciunget, construită în anul 1861. 

poza Valea Lotrului - una dintre cele mai frumoase destinații turistice ale României