Câteva dintre cele mai frumoase și autentice atracții ale Transilvaniei

   Regiunea Transilvania ocupă 102.000 kilometri pătrați din totalul de 230.000 kilometri pătrați ai României, deci, aproape o jumătate din teritoriul țării. De-a lungul secolelor, Transilvania a fost un creuzet în cadrul căruia s-au amestecat diferite culturi, fiecare cu tradițiile și specificul ei. În prezent, regiunea este locuită de 7 milioane de persoane, printre care români, maghiari, germani și francezi. Nici în ceea ce privește religia, lucrurile nu stau diferit, în Transilvania trăind ortodocși, protestanți, catolici, evrei și alte confesiuni. Vremea este un alt factor care îi determină pe turiști să aleagă această regiune. În Transilvania nu este nici prea frig, nici excesiv de cald, arcul Carpatic acționând ca un scut. Prin urmare, Transilvania este o destinație încântătoare, indiferent de anotimp. Transilvania este un ținut de basm, situat fix în inima României. Încetul cu încetul, turiștii au început să descopere adevărata frumusețe a regiunii, aceștia alegând să viziteze și zonele mai puțin cunoscute, nu doar Castelul lui Dracula și orașele mari ale Transilvaniei. În cazul în care v-ați hotărât să petreceți un sejur în Transilvania, veți putea vizita Biertan, un sat situat la circa 70 de kilometri de Sibiu. Această localitate este una dintre cele mai frumoase și mai autentice localități ale Transilvaniei. Localitatea este încă împrejmuită de zidurile groase ale cetății din secolul al XIV-lea. Comuna Biertan are componența în sa 3 localități, Copșa Mare, Richis și Biertan, fiind una dintre primele așezări săsești din Ardeal, atestată documentar pentru prima dată în anul 1283. În anul 1397, Biertan este atestată drept așezare fortificată. Cea mai importantă atracție a localității Biertan este biserica fortificată gotică, care datorită importanței sale a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Lăcașul de cult a fost ridicat între anii 1486-1524 și atrage, an de an, mii de turiști. Biserica se bucură de unul dintre cele mai mari altare de pe teritoriul Transilvaniei, care numără 28 icoane.

 Transilvania Baile Tusnad poza

   Vorbind despre atracțiile Transilvaniei, nu putea exclude Cetatea Sighișoara, un oraș medieval atestat încă din anul 1431 și inclus, de revista Business Insider, în anul 2014 în Top 50 de destinații europene de vizitat într-o viață. Sighișoara atrage numeroși turiști, deoarece cetatea este considerată locul de naștere a lui Vlad Țepeș, cunoscut drept Contele Dracula, însă frumusețea locului nu se rezumă doar la atât. Veți putea vizita Cetatea Sighișoara, o cetate cu 9 tunuri și 3 bastioane. Cel mai renumit turn al cetății este Turnul cu Ceas, cunoscut și ca Turnul Orelor. Acesta a fost construit în secolul al XIV-lea și are o înălțime de 64 de metri. Începând cu anul 1898, în turn a fost amenajat un muzeu. Tot în Transilvania este situată și Salina Turda, un obiectiv ce merită din plin vizitat. Vă va uimi atât prin frumusețea sa pitorească, cât și datorită galeriilor sale modern amenajate, cu acces la internet WiFi și numeroase facilități de agrement, precum spații de petrecere a timpului liber și spații în care puteți practica diferite sporturi (biliard, bowling, baschet, fotbal, minigolf și tenis). Toate acestea situează Salina Turda printre cele mai vizitate locuri din Transilvania, aceasta fiind vizitată atât de turiști români, cât și de străini. O altă atracție a Transilvaniei, a cărei popularitate a depășit demult granițele României este șoseaua Transfăgărășan. Aceasta străbate în mod spectaculos Munții Făgăraș, oferind priveliști care vă  vor tăia respirația. Este o destinație ideală pentru un weekend, putând vizita și Bâlea Lac și Bâlea Cascada sau Cetatea Poienari. Șoseau șerpuitoare poate fi vizitată în intervalul 1 iunie – 31 octombrie.

 Transilvania Baile Tusnad poza

   O altă destinație celebră a Transilvaniei este satul Viscri, situat la circa 80 de kilometri distanță de orașul Brașov. Satul păstrează încă nealterate vechile tradiții românești, fiind binecuvântat cu  numeroase colțișoare plăcute, case tradiționale și ulițe de basm. Toate acestea sunt completate de preparate tradiționale absolut delicioase, de care vă va fi destul de greu să vă săturați. În Viscri veți putea vizita cea mai veche biserică fortificată de pe teritoriul Transilvaniei, inclusă în patrimoniul UNESCO. Atmosfera din acest sat este atât de deosebită, încât în 1996, prințul Charles a cumpărat o casă aici și a vorbit, în mai multe interviuri, despre frumusețea acestui loc. Datorită acestui lucru satul este supranumit Satul lui Charles, fapt care bineînțeles atrage un număr mai mare de turiști. Transilvania atrage numeroși vizitatori și datorită vieții sale culturale, care se evidențiază prin intermediul muzicii, a filmului și a teatrului. Untold și Electric Castle atrag, an de an, în Cluj și împrejurimi, peste 200.000 de tineri. TIFF (Transilvania International Film Festival) este primul festival de film de lungmetraj românesc și atrage zeci de mii de persoane, din țară și din străinătate. În ceea ce privește teatrul, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu s-a impus rapid și a devenit principalul factor care i-a adus Sibiului titlul de Capitală Culturală Europeană.

 Transilvania Baile Tusnad poza

Comuna Rimetea - o adevărată bijuterie a Transilvaniei

 Rimetea este o adevărată bijuterie a Transilvaniei, fiind una dintre cele mai frumoase așezări din zonă, atât în ceea ce privește peisajele, cât și construcțiile de pe cuprinsul său. Acestea sunt remarcabil conservate, motiv pentru care comuna Rimetea a fost distinsă cu premiul Europa Noastră de către Comisia Europeană pentru Conservarea Patrimoniului Cultural Material. Rimetea a câștigat acest premiu în anul 1999, după eforturile susținute de către localnici și mai multe ONG-uri pentru a restaura 138 de case secuiești. În anul 2000, Oficiul Național al Monumentelor Istorice a desemnat comuna Rimetea drept zonă arhitecturală protejată. Per total, Rimetea se mândrește cu peste 200 de clădiri tradiționale (locuințe, ateliere și alte acareturi). Acestea au fost construite între secolele XVII-XIX. Cea mai veche așezare din Rimetea este casa unui miner, care datează din 1668. 

Citeste mai mult.

Atracții turistice Transilvania: Castelul de Lut Valea Zânelor

 Povestea acestui loc parcă desprins din basme numit Castelul de Lut Valea Zânelor a luat naștere în anul 2004, când Răzvan și Gabriela au lăsat în urmă tumultul orașului și s-au gândit să pună bazele unui loc care să fie în perfectă armonie cu natura.  Inițial locul a fost numit Casa Naturală de Poveste, treptat dezvoltându-se și astfel luând naștere locul unic în România pe care îl poate vizita orice turism care ajunge în comuna Porumbacu de Sus

Citeste mai mult.

Petreceți un Paște tradițional în Transilvania

   Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, iar fiecare zonă a țării are propriile tradiții și obiceiuri legate de acest moment al anului, care se transmit din generație în generație. Vopsirea ouălor, ceremonialul din Vinerea Mare și tăierea mielului sunt obiceiuri respectate de către toți românii, însă există și tradiții care variază în funcție de zonele țării.

Citeste mai mult.

Crăciun de vis în Transilvania

 Crăciunul este una dintre cele mai așteptate sărbători de peste an, totodată fiind și perioada anului care ne face să ne dorim să fim mai buni, ne amintește de copilărie și de cei dragi. În legătură cu Nașterea Domnului, poporul român a păstrat timp de veacuri anumite tradiții, care se respectă cu sfințenie până în ziua de astăzi.

Citeste mai mult.

Cetatea Alba Carolina - simbolul orașului Alba Iulia

Orașul Alba Iulia este situat la o distanță de 340 de kilometri de București, fiind amplasat la o altitudine de 270 de metri. Municipiul Alba-Iulia este mărginit de văile râurilor Ampoi, Sebeș, de crestele munților Apuseni și de Podișul Transilvaniei. Orașul Alba Iulia are o semnificație extrem de mare pentru statul român, fiind prima capitală a celor trei provincii românești, sub conducerea lui Sigismund Báthory, precum și sub conducerea lui Mihai Viteazul.

Citeste mai mult.

Sighișoara - un oraș ce și-a păstrat până astăzi farmecul medieval

 Cetatea Sighișoara este considerată drept cea mai întinsă cetate europeană, care a fost locuită fără întrerupere pentru 2000 de ani. De asemenea, Cetatea Sighișoara este una dintre cele mai bine conservate cetăți de pe teritoriul Transilvaniei, reprezentând cel mai atrăgător ansamblu medieval de pe cuprinsul României, motiv pentru care în anul 1999 a fost inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Citeste mai mult.

Târgu Mureș - cele mai reprezentative obiective turistice ale orașului

Deși poate la prima vedere nu pare, orașul Târgu Mureș se bucură de numeroase obiective turistice, turiștii putând vizita atracții de natură istorică, clădirii cu arhitectură impresionantă și lăcașuri de cult cu sute de ani vechime.

Citeste mai mult.

Cluj-Napoca: istoric și dezvoltare

Cluj-Napoca este reședința județului Cluj, fiind unul dintre cele mai frumoase și mai dezvoltate orașe ale României. La recensământul efectuat în anul 2011, orașul se situa pe locul al doilea în ceea ce privește numărul de locuitori, numărând 324.576 locuitori. Cluj-Napoca este situat la 458 kilometri de București, la 460 de kilometri de Budapesta și la 464 kilometri de Belgrad.

Citeste mai mult.

Hoteluri cu piscină interioară și/sau Spa din Cluj-Napoca

  Indiferent că vă deplasați în interes de serviciu sau că doriți doar să vă bucurați de câteva zile minunate în Cluj-Napoca, existența piscinei interioare și facilitățile Spa vor face ca șederea dumneavoastră în acest oraș să fie mult mai plăcută și relaxantă. 

Citeste mai mult.

Petreceți un Crăciun de poveste în Sibiu

Sibiul este un oraș deosebit de frumos, iar perioada Sărbătorilor de Iarnă este cea mai potrivită pentru a vă bucura de un sejur minunat, în această perioadă putând vizita celebrul Târg de Crăciun, al cărui frumusețe atrage turiști din toate colțurile țării și nu numai.

Citeste mai mult.

Hoteluri din Transilvania care dispun de piscină și centru SPA

Regiunea Transilvania este o destinație de vacanță minunată, unde veți putea vizita o multitudine de obiective turistice. Turiștii nu-și doresc doar să viziteze zone interesante, ci doresc și să se bucure de confort și diverse facilități. Ținând cont de acest aspect, ne-am gândit că a fi interesant să întocmim o listă cu cele mai populare unități de cazare care beneficiază de piscine și centre SPA. 

Citeste mai mult.

Biserica Neagră din Brașov, cea mai reprezentativă construcție în stil gotic de pe teritoriul României

Biserica Neagră este un adevărat simbol al orașului Brașov, situându-se printre cele vizitate obiective turistice ale orașului. Aceasta este situată în centrul orașului Brașov, aparținând comunității evanghelice luterane din oraș.

Citeste mai mult.