Bucovina - Descoperiți ținutul fermecător a Țării Fagilor
Până
în anul 1774, ceea ce avea să se numească Bucovina era o parte a Țării de Sus a
Moldovei. În anul 1774, 10,442 kilometri pătrați din teritoriul de nord-vest al
Moldovei au fost anexați de Imperiul Habsburgic, acest teritoriu fiind numit "Ținutul Mănăstirilor", aici fiind situate numeroase ctitorii de o valoare istorică inestimabilă pentru neamul românesc. Pe acest teritoriu
considerându-se că locuiau 74.000 de persoane. O mare parte din locuitorii satelor
și orașelor anexate au fugit în Moldova, Basarabia și Rusia. În anul 1918, după
încheierea Primului Război Mondial, dată fiind destrămarea Imperiului
Austro-Ungar, Bucovina s-a unit cu România. Stăpânirea habsburgică a făcut ca
regiunea să treacă printr-o serie majoră de schimbări demografice, etnice,
economice, politice și culturale. Astfel, Bucovina a devenit, în opinia
conștiinței publice, o Elveție a estului Europei, orașul Cernăuți, capitala provinciei,
fiind supranumit „mica Vienă”. Intrată sub administrație habsburgică, regiunea
a fost numită oficial „Bucovina”, însă denumirea s-a impus treptat în rândul
populației, pentru o bună perioadă de timp fiind utilizată în paralel cu
celelalte nume menționate mai sus. Deși se aflau sub administrație habsburgică,
toți birocrații din Bucovina era obligați să cunoască limba română. În anul
1793, s-a introdus învățământul obligatoriu în limba germană și română. Câteva
zeci de ani mai târziu, în anul 1875, s-a înființat Universitatea „Franz Joseph”
din Cernăuți, rector fiind numit un român, Constantin Tomașciuc. Unele estimări
demografice, indică faptul că în anul 1776, pe teritoriul Bucovinei trăiau 85,33%
români, 10,66% slavi și 4% alte naționalități. Curtea de la Viena a dus apoi o intensă
politică de colonizare, care a făcut ca în Bucovina să se stabilească ruteni,
germani, maghiari, polonezi, lipoveni, evrei, români ardeleni și armeni. Bucovina
s-a dezvoltat enorm sub raport economic și cultural, în special, datorită populației
de origine germană și evreiască. În
anul 1940, nordul regiunii Bucovina și orașul Cernăuți, au fost anexate de
către URSS, urmând apoi ca populația germană să emigreze în cel De-al Treilea
Reich, iar mare partea a românilor să fie deportați în Siberia. În 1941, nordul
Bucovinei este redobândit de către România, însă după doar trei ani, a fost reintegrat URSS-ului, iar sudul regiunii s-a aflat sub administrație sovietică. În prezent, nordul Bucovinei face parte din regiunea Cernăuți, Ucraina, în timp ce sudul regiunii a rămas României.
Bucovina
este una dintre cele mai frumoase regiuni ale României, impresionându-și
vizitatorii atât prin istoria și frumusețea locului, cât și prin ospitalitatea
oamenilor. Oamenii din Țara Fagilor, așa cum este supranumită regiunea, păstrează
cu sfințenie valorile spirituale și materiale ale locului. Un obicei specific zonei
este împistritul ouălor. Astfel, în Săptămâna Mare, începând cu ziua de marți,
se încondeiază ouă cu pensula și se decorează cu ceară. Femeile din Bucovina
au ridicat tehnica încondeierii ouălor la rang de artă, tradiția fiind transmisă
din generație în generație. În Vama-Bucovina veți descoperi Muzeul Oului, cel
mai mare muzeu de acest gen de pe teritoriul României. În cadrul muzeului sunt
reunite peste 7000 de ouă, din Bucovina, dar și din alte zone ale țării și ale
lumii. Exponatele sunt lucrate în tehnici și stiluri diferite și sunt
organizate pe mai multe secțiuni: ouă bucovinene, care pot avea și până la 100
de ani vechime; ouă din alte zone ale României și ouă internaționale; ouă aranjate
în funcție de tematică (ouă cu motiv floral, ouă religioase, ouă perforate, ouă
cu aplicații, ouă cu temă abstractă); creațiile artistei Letiția Orșivschi și
ouă din diverse materiale (porțelan, ceramică, sticlă, piatră și lemn). În
cadrul Muzeului Oului veți putea admira și ouă rare, cum sunt cele de emu,
tinamu, nandu, crocodil, broască țestoasă, flamingo, vrabie, porumbel,
potârniche, păun, rață, gâscă, struț și altele. De asemenea,
Bucovina este o regiune apreciată pentru nenumăratele sale mănăstiri, multe
dintre ele fiind cititorii ale celor mai importanți domni moldoveni, precum: Ștefan
cel Mare, Alexandru cel Bun, Alexandru Lăpușneanu și Petru Rareș.