Bucovina este supranumită și Ținutul Mănăstirilor, aici fiind situate unele dintre cele mai spectaculoase lăcașuri de cult de pe teritoriul României. Mănăstirea Putna este situată la circa 33 de kilometri de orașul Rădăuți, în nordul Moldovei. Pe lângă faptul că este un important centru religios, fiind supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc”, Mănăstirea Putna este și un important centru cultural și artistic. Mănăstirea a fost ctitorită de Ștefan cel Mare, aici fiind situat și locul de veci al domnitorului. Cronicile ne dezvăluie faptul că lucrările de construcție au debutat în anul 1466, fiind finalizate trei ani mai târziu. Incinta, fortificațiile și turnul de la intrare au fost finalizate abia în anul 1481. Lăcașul de cult a trecut și prin perioade tulburi, fiind devastat de oastea lui Timuș Hmelnițki. Astfel, domnitorul Gheorghe Ștefan a început în anul 1654 o serie de lucrări de reconstituire, ce aveau să fie finalizate în 1662, sub domnia lui Eustatie Dabija. Mănăstirea a fost restaurată în perioada 1756-1760, la inițiativa mitropolitului Iacob Pruteanu, iar în 1902 i-a fost refăcut acoperișul. Ultimele lucrări de restaurare datează din perioada 1961-1975. Accesul în incinta mănăstirii se face prin intermediul unui arc boltit, pe a cărui fațadă este dispusă stema Moldovei. Turnul de acces a fost finalizat în anul 1757 și, fiindcă aici a fost cazat în anul 1871 poetul Mihai Eminescu și scriitorul Ioan Slavici, turnul este numit „Turnul lui Eminescu”. Gropnița (camera mormintelor) este separată de naos prin intermediul a două coloane masive, acestea înlocuind peretele despărțitor dintre pronaos și naos, caracteristic ctitoriilor ștefaniene. La exterior, se remarcă brâul răsucit în torsadă, care simbolizează Sfânta Treime, motiv regăsit și în decorul interior.
Mănăstirea Voroneț este situată la circa 66 de kilometri de stațiunea Vatra Dornei. Acest lăcaș de cult este ctitoria domnitorului Ștefan cel Mare și a fost ridicat în timp record, 3 luni și 3 săptămâni. Lăcașul de cult datează din anul 1488, având hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În anul 1547, i s-a adăugat un pridvor și a fost pictată la exterior, sub atenta supraveghere a mitropolitului Grigore Roșca. Pe fața de vest a lăcașului de cult, într-o frescă de dimensiuni mari, este reprezentată scena Judecății de Apoi, motiv pentru care lăcașul de cult este supranumit „Capela Sixtină a Orientului”. Mănăstirea este celebră în întreaga lume datorită culorii predominante în picturile sale, Albastru de Voroneț. Aceasta este considerată o culoare unică în lume, care a demonstrat, în decursul timpului, o rezistență deosebită la condiții vitrege. Cercetătorii au descoperit că la baza albastrului de Voroneț stă o stâncă numită azurit, extrasă din minele de pe teritoriul Franței, a Chinei și Africii. La fel de valoroasă din punct de vedere artistic este și catapeteasma din lemn de tisa aurit și ușile împărătești. Deși este un lăcaș de cult de mici dimensiuni, Voroneț atrage mii de vizitatori. La circa 10 kilometri de Mănăstirea Voroneț veți descoperi Mănăstirea Humor. Această mănăstire datează din anul 1530, fiind zidită de către logofătul Toader Bubuioc și soția sa, Anastasia. Mănăstirea se află la circa 300 de metri de ruinele unei biserici din vremea domnitorului Alexandru cel Bun. Mănăstirea Humor este primul lăcaș de cult din Moldova la care s-a folosit pridvorul deschis și o încăpere numită tainiță, dispusă peste camera mormintelor. Mănăstirea se evidențiază datorită frescelor sale de la exterior, pictate în anul 1535 de către Toma Zugravul. Astfel, pe fiecare fațadă sunt reprezentate teme icongrafice, precum: Acatisul Bunei Vestiri, Arborele lui Iesei, Judecata de Apoi și Cinul, care este o procesiune a sfinților, îngerilor, profeților, apostolilor, ierarhilor, martirilor și cuvioșilor.
Puteți continua periplu mănăstirilor bucovinene vizitând Mănăstirea Sucevița. Aceasta a fost construită acum patru secole în urmă, fiind o mănăstire fortificată, ferită astfel de păgânii, care invadau Țara Moldovei. Datorită arhitecturii sale și sutelor de picturi care îi acoperă zidurile, mănăstirea este considerată o bijuterie a Bucovinei, fiind reprezentativă pentru arta feudală moldovenească. Vizitând mănăstirea veți observa că o porțiune din zid este rămasă nepictată. Legenda spune că schela pe care era ridicat pictorul s-a prăbușit, iar acesta a murit sub resturile ei. Mănăstirea este înconjurată de un zid cu o înălțime de până la 6 metri și cu o lățime de 3 metri. Pe partea de est a zidului se pot observa locuințe ce datează din vremea movileștilor, iar pe latura nordică sunt prezente temeliile unor alte locuințe. În sud-vestul zidului se observă ruinele unor chilii. În incinta curții interioare este prevăzut un imens turn clopotniță, în partea superioară a acestuia fiind amplasate cele două clopote din vremea movileștilor. În cadrul arhitecturii Mănăstirii Sucevița se pot observa elemente din vremea domnitorului Ștefan cel Mare, care se îmbină armonios cu elemente arhitecturale specifice perioadei de domnie a lui Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu. Pictura lăcașului a fost realizată în frescă, fiind executată de către Ioan Zugravu și fratele său, Sofronie. Pictura este specifică primei jumătăți a secolului al XVI-lea, însă introduce și o serie de teme noi, de natură teologico-dogmatică. Astfel, în naos este reprezentat imnul „Unul Născut...”, dar apar și alte reprezentări ale Sfintei Treimi. În cadrul Mănăstirii Sucevița sunt păstrate obiecte de o adevărată valoare artistică și culturală, acestea fiind expuse la muzeul mănăstirii. Aici veți putea admira câteva broderii care datează din secolele XV-XVI, lucrate cu fir de aur, argint și mătase, precum și portretele lui Ieremia Movilă și Simion Movilă, un epitaf decorat cu perle, tetraevangheliere ferecate în argint și un chivot dăruit mănăstirii de către mitropolitul Gheorghe Movilă.
La circa 120 de kilometri de stațiunea Vatra Dornei, este amplasată Mănăstirea Moldovița, construită în anul 1532 de către domnitorul Petru Rareș. Ansamblul mănăstiresc se compune din: o casă domnească, chilii, 4 turnuri de apărare și lăcașul de cult propriu-zis. Acesta este apărat de ziduri fortificate, ce depășesc 6 metri înălțime și 1,20 metri lățime. Dacă am observat că în cazul Voronețului predomină tonurile de albastru, în cazul Moldoviței cromatică dominantă este roșu-brun. Interesant este faptul că în pictura de exterior nu au fost reprezentate doar scene religioase, ci și scene istorice (Asediul Constantinopolului) și scene filosofice (filosofii antici). Pe o parte a fațadei sudice sunt reprezentați sfinții militari și „Imnul Acatist”. De asemenea, apar și scene ca "Rugul lui Moise" și "Arborele lui Ieseu", care ilustrează genealogia lui Iisus, aceasta din urmă fiind o temă întâlnită la toate lăcașurile cult cu picturi exterioare de pe teritoriul Moldovei. Asemenea Mănăstirii Sucevița, Mănăstirea Moldovița deține în patrimoniul său o serie de obiecte cu o valoare artistică și istorică inestimabilă, precum: un pomelnic și epitafuri care datează din secolul al XV-lea, un jilț domnesc din perioada lui Petru Rareș și altele. În cadrul muzeului mănăstirii sunt păstrate manuscrise din secolul al XV-lea, care oferă mărturii prețioase referitoare la modul de organizare a școlii mănăstirești și la activitățile culturale desfășurate în cadrul mănăstirii. În anul 1785 mănăstirea a fost desființată, reluându-și activitatea, ca mănăstire de maici în perioada 1932-1934. Între anii 1954-1960 a fost restaurată, fiindu-i schimbat acoperișul, fundațiile și soclul au fost consolidate, lucrări de refacere fiind desfășurate și la zidurile, turnurile și chiliile lăcașului de cult.
În timpul sejurului în Bucovina veți putea vizita și Biserica Arbore, ridicată în anul 1503, de Luca Arbore, portarul Sucevei. Construcția bisericii a debutat în ziua de 2 aprilie, fiind finalizată la 29 august. Lăcașul de cult are o arhitectură simplistă, în plan longitudinal, uimește însă prin metodele de stilizare. De asemenea, vă sugerăm să vizitați și Mănăstirea Dragomirna, un lăcaș de cult fortificat, construit între anii 1602-1609 în localitatea Mitocu Dragomirnei, din Suceava. Complexul monahal a fost construit pe locul în care câțiva monahi își clădiseră un schit din lemn. Ctitorii mănăstirii sunt marele logofăt Lupu Stroici, fratele său, marele vistiernic Simion Stroici și mitropolitul Anastasie Crimca. Mănăstirea Dragomirna este menționată pentru întâia oară într-un document din 4 septembrie 1605, odată cu primirea unei danii de la Lupu Stoici. Revenit în scaunul mitropolitan al Moldovei, Anastasie Crimca mărește vechiul schit de lemn, zidind Mănăstirea Dragomirna, mai „mare și mai frumoasă decât celelalte mănăstiri care se află în Moldova”. Mănăstirea portă hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, sărbătorit în duminica de la 50 de zile de la Paști.
