Craiova - descoperiți frumusețea unui oraș cu sute de ani vechime
Orașul Craiova se bucură de un trecut îndelungat și
interesant, în apropierea Mănăstirii Coșuna, observându-se și astăzi ruinele
așezării romane Pelendava, care datează din anii 400-350 î. Hr. În apropierea
orașului Craiova, în anul 1394, Mircea cel Bătrân îl înfrânge în mod umilitor pe
Baiazid Fulgerul. În anul 1450, în urma
demersurilor boierilor Craiovești, s-a înființat Marea Băniei a Craiovei, a doua
instituție ca importanță, după domnie. Către sfârșitul secolului al XV-lea,
Craiova era un târg ce se întindea pe moșiile Craioveștilor și Basarabilor.
Începând cu prima jumătatea a secolului al XVI-lea, despre Craiova se vorbește
ca despre un oraș, aici realizându-se cele mai importante schimburi comerciale
din zonă. Orașul a cunoscut o perioadă
de înflorire în timpul domniei lui Mihai Viteazul, devenind pentru scurt timp
un important centru politic și militar. În anul 1716, pe tronul Țării Românești
urca primul domn fanariot, Nicolae Mavrocordat. Acesta a fost primit cu
ostilitatea de către boierimea Craiovei. În anul 1718, după pacea de la Passarowitz,
Oltenia, și implicit Craiova, a intrat sub stăpânire austriacă. În anul 1726,
după destituirea banului Gheorghe Cantacuzino, boierii din Craiova au început
să manifeste ostilitate față de stăpânirea austriacă. La această stare de fapt
contribuia și faptul că veniturile erau colectate și ajungeau în visteria Curții
Imperiale. Observând că nu pot să preia puterea de facto, în anul 1739,
habsburgii au părăsit Oltenia. În deceniul patru al secolului al secolului al
XVIII-lea, în oraș viețuiau 836 familii,
care însumau în jur de 4000 de locuitori. În cea de-a doua jumătatea a
secolului al XVIII-lea, orașul este total dezorganizat, haiducii lui Iancu
Jianu fiind cei care făceau legea. În anul 1761, Bănia din Craiova și-a pierdut
din importanță, instituția fiind mutată de către domn în București. Orașul
Craiova a fost pentru o scurtă perioadă de timp, mai precis între 1770-1771,
capitala Țării Românești, deoarece orașul București era disputat de către ruși
și turci.
Secolul XVIII a fost unul devastator pentru
Craiova, în anul 1790, orașul s-a confruntat cu un cutremur de mare
magnitudine, urmând ca în anul 1795, aici să izbucnească o epidemie de ciumă. Calamitățile
nu avea să se oprească aici, în 1796, orașul fiind cuprins de un incendiu puternic.
Începând cu secolul al XIX-lea se încearcă sistematizarea orașului, iar principalele sale străzi sunt pavate cu bazalt artificial, porfit sau gresie de
Yvoir. Tot în această perioadă a anului
se construiesc și trotuare, pe marginea cărora sunt plantați pomi. În timpul
Revoluției lui Tudor Vladimirescu, Craiova a fost bază militară a pandurilor.
În timpul ocupației țariste și, în special, după Războiul Ruso-Turc, din anii
1828-1829, dezvoltarea economică a orașului devine tot mai rapidă. Astfel, se
ajunge ca în anul 1832 în oraș să funcționeze 595 prăvălii, Craiova fiind cel
mai dezvoltat centru comercial de pe cuprinsul Olteniei. În ianuarie 1835, orașul
este împărțit în 27 de mahalale, formațiuni asemănătoare cu cartierele de
astăzi. Acestea erau denumite după cele mai importante biserici sau mânăstiri de pe cuprinsul lor. Orașul Craiova
s-a evidențiat și în timpul Revoluției de la 1848, extrem de implicat în evenimentul
politic fiind corpul profesoral de la Școala Centrală din oraș, acesta fiind
condus de Gheorghe Magheru, Costache
Romanescu și Ioan Maiorescu. Aici s-a întrunit mai apoi guvernul provizoriu,
Craiova devenind prima capitală a pașoptiștilor. După cum se știe, în data de
30 noiembrie 1848, 10.000 de otomani, conduși de Hussein-Pașa au intrat în oraș
pentru a înfrânge revoluția. Locuitorii orașului nu au stat cu mâinile în sân,
ci s-au înarmat cu puști, topoare și coase și i-au întâmpinat vitejește pe
otomani. În anul 1854, se introduce iluminatul public, în acest sens fiind
folosite lămpi cu ulei de rapiță, din anul 1858 folosindu-se lămpi cu petrol.
În anul 1887, la Teatrul Theodorini, au funcționat primele becuri electrice, iar
în anul 1896, orașul era deservit de prima sa uzină electrică.
În anii neutralității, orașul Craiova a fost un important centru militar, aici
funcționând cartierul general al Armatei I. La scurt timp după intrarea României
în război, în data de 21 noiembrie 1916, orașul a fost ocupat de trupele autro-ungaro-germane,
ocupația menținându-se timp de 2 ani. În anul 1940, Craiova a fost gazda
Conferinței româno-bulgare, în urma căreia s-a adoptat Tratatul din 7
septembrie 1940, prin care Cadrilaterul revenea Bulgariei. Înainte de
instaurarea comunismului, orașul Craiova însuma 753 moșieri, aceștia deținând
400.000 de hectare de teren. Acest fapt nu avea cum să fie pe placul comuniștilor,
astfel că orașul a fost luat în vizor, urmând ca în timp să se înregistreze
mutații importante în structura populației, boierimea craioveană dispărând cu
desăvârșire. În prezent, Craiova este un oraș cu arhitectură modernă, puternic industrializat și bine dezvoltat din punct de vedere cultural.
