O vacanță pe litoralul românesc nu se rezumă doar la relaxare, plajă și înot, ci vă veți putea bucura și de aventură, practicând diverse activități nautice și nu numai. Veți putea descoperi frumusețea mai puțin cunoscută a litoralului prin intermediul unor excursii cu bicicleta, ori cu mașina. În ceea ce privește sporturile nautice, veți putea practica scufundări, plimbări cu caiacul și velierul, dar și diverse croaziere spre Bulgaria sau Turcia. Iubitorii de animale se vor putea bucura de echitație în cadrul Herghelia este situată la o distanță de 500 de metri de plajă, prin urmare, vă veți putea bucura de plimbări călare pe plajă. Vă recomandăm să vizitați herghelia, mai ales, în cazul în care vă petreceți vacanța alături de copii, care vor fi cu atât mai încântați să intre în contact cu animăluțele.
Turiștii dornici de aventură se vor putea bucura de plimbări cu caiacul pe lacul Limanu. Marina privată LifeHarbour vă va oferi instructaj, astfel încât să reușiți să mânuiți cât mai bine vâslele. Important este să învățați să urcați înapoi în caiac, în cazul în care vă răsturnați, dar și să nu vă forțați mâinile în timp ce vâsliți. Printre alte activități de care vă puteți bucura pe litoralul românesc se situează și scufundările. Marea Neagră beneficiază de o floră și faună deosebit de bogată, iar în adâncuri veți descoperi și numeroase epave. Dacă doriți să descoperiți adevărata frumusețe a litoralului românesc puteți întreprinde o plimbare cu velierul, o ambarcațiune elegantă, care alunecă foarte ușor pe valurile albastre. Vă puteți bucura de plimbări cu velierul în fiecare weekend, o plimbare durând în jur de 3-4 ore. De asemenea, veți putea lua parte la cursuri de navigație, pe parcursul cărora veți acumula numeroase cunoștințe și deprinderi, astfel încât să puteți manevra în siguranță o ambarcațiune cu vâsle.
Pe durata sejurului puteți organiza diverse excursii în care să vizitați cele mai importante obiective turistice de pe această secțiune a litoralului Mării Negre. Prin urmare, veți putea vizita Castrul Roman Capidava și cetățile din regiunea Hârșova. Pe durata excursiei veți putea lua parte și la o degustare de vinuri de la podgoriile Murfatlar și Medgidia și a preparatelor din bucătăria tradițională dobrogeană. Dacă acest tip de excursie nu vă tentează, atunci puteți opta pentru un tur în Delta Dunării. Vă puteți bucura și de plimbări în zona lacului Mangalia și o vizită a Rezervației Hagieni. Aici veți putea admira un sătuc tradițional tătăresc, unde sunt organizate diverse spectacole cu dansuri autohtone. De asemenea, veți putea degusta bucate tradiționale, printre care nelipsite vor fi plăcintele și baclavaua. Un alt loc ce merită să fie vizitat este reprezentat de Lacul de Cretă, situat în apropiere de Murfatlar. Peisajele de aici sunt cu totul deosebite, încât vă veți crede parcă pe altă lume. Și în Cheile Dobrogei veți avea foarte multe de admirat. Puteți vizita zona fie la pas, fie la bordul unui autovehicul. Veți descoperi peșteri, chei, păduri de stejar, izvoare și peisaje spectaculoase. În Munții Măcinului turismul începe să fie din ce în ce mai dezvoltat, Administrația Parcului Național Munții Măcinului organizează excursii ecvestre cu ghizi specializați.