Băile Felix - cea mai populară stațiune balneară de pe teritoriul României
Pe lângă stațiunea balneară Băile Felix, din comuna Sânmartin
fac parte și satele: Cihei, Sânmartin, Haieu, Rontau, Betfia, Cordau, dar și
stațiunea balneară Băile 1 Mai. Pe teritoriul comunei funcționează mai multe
unități de învățământ și lăcașuri de cult. Printre activitățile primordiale ale
oamenilor din comună se situează turismul și comerțul. În comună există și
numeroși meșteșugari, care dețin ateliere de prelucrare a lemnului și a pieii. De
asemenea, există mai multe magazine, o
farmacie, numeroase baruri și restaurante. În stațiunea Băile Felix
funcționează un dispensar și o policlinică. Aceasta este cea
mai mare stațiune balneară, care își desfășoară activitatea pe toată durata
anului, fiind o destinație frecventată de către turiștii care vor să se relaxeze
și să se bucure de tratamente balneare. Băile Felix este a doua destinație de
pe teritoriul României, în ceea ce privește
locurile de cazare, pe primul loc situându-se litoralul românesc. Stațiunea
balneară Băile Felix oferă în jur de 7000 de locuri de cazare și se bucură de o
infrastructură modernă, la care se adaugă bazinele de înot, ștranduri în aer liber,
ștranduri interioare. Printre unitățile de cazare recomandate de către noi se
numără: Hotel Lotus Therm, Elite Resort Hotel (Oradea), Hotel Anthimos, Hotel International, Hotel President, Hotel Ami, Hotel Aqua –Băile 1 Mai, Hotel Monaco, Hotel Nicoleta, Hotel Nufărul, Hotel Poienița, Hotel Vital, Vila Etikette, Hotel Crișana, Hotel Muncel, Hotel Mureș,
Hotel Someș și Hotel Padis.
Băile Felix sunt renumite pentru tratarea numeroaselor
afecțiuni, printre care: reumatismul, afecțiuni neurologice, ginecologice,
afecțiuni post-traumatice, afecțiuni ale sistemului endocrin și sistemului
digestiv. În acest scop, stațiunea este dotată cu instalații utilizate în
electroterapie, hidroterapie, aerosoli, împachetări cu parafină, masaje și alte operațiuni de acest tip. Vizitatorii stațiunii
se pot, de asemenea, bucura de băi la cadă, tratamente cu nămol cald și parafină, de
bazine cu apă termală, instalații pentru elongații sub apă, saună și săli de
gimnastică medicală. Temperatura apei termale de aici măsoară între 20-49 grade
Celsius. Apele de aici sunt bogate în săruri minerale, fiind potrivite pentru
tratamente sau cure. De asemenea, sunt oligometalice, bicarbonate, calcide și
sodice, în timp ce, nămolul are proprietăți sapropelice, fiind bogat în sulfură
de fier coloidală.
Cel care a valorizat pentru prima dată potențialul
balnear al acestei zone a fost călugărul Felix Helcher, de la Mănăstirea
Klosterbruck, care administra și mănăstirea din Sânmartin, motiv pentru care stațiunea îi și poartă numele. Astfel, între anii
1711-1712, au fost puse bazele primelor așezăminte necesare tratamentelor, acestea
fiind numite generic Baia lui Felix. Spre finalul secolului al XIX-lea a fost
captat un nou izvor, cu o temperatură de 49 grade Celsius. În ceea ce privește
descoperirea primelor izvoare termale din Băile Felix, cercetătorii nu au căzut
de comun acord. Unii consideră că se știa despre existența acestora încă din
jurul anului 1000, iar după părerea altora, acestea au fost descoperite abia în
jurul anului 1200. Sunt însă și experți care consideră că izvoarele termale au
fost descoperite mult mai târziu, în anul 1700. Unii specialiști consideră că
Băile Felix erau menționate într-o Diplomă a Vaticanului, în document
vorbindu-se despre existența unor izvoare cu apă termală, situate în apropiere
de Cetatea Oradiei. Apoi, în anul 1731 apele au fost analizate pentru prima
dată, iar în anul 1763, stațiunea este menționată în însemnările unui medic
care dorea să construiască aici un bazin pentru băi. În anul 1771 au fost
construite primele cabine pentru băi, urmând ca prima clădire să fie ridicată
în perioada 1766-1772. Turismul balnear în această zonă a început să se dezvolte
tot mai mult după anul 1885, când a fost efectuat primul foraj al izvorului
principal. În anul 1948,
autoritățile comuniste au naționalizat teritoriul Mănăstirii Sânmartin, pe
aceste terenuri fiind construite mai multe centre de agrement, inclusiv unul
care era utilizat de membrii securității.