Cetatea Alba Carolina - simbolul orașului Alba Iulia

     Orașul Alba Iulia este situat la o distanță de 340 de kilometri de București, fiind amplasat la o altitudine de 270 de metri. Municipiul Alba-Iulia este mărginit de văile râurilor Ampoi, Sebeș, de crestele munților Apuseni și de Podișul Transilvaniei. Orașul Alba Iulia are o semnificație extrem de mare pentru statul român, fiind prima capitală a celor trei provincii românești, sub conducerea lui Sigismund Báthory, precum și sub conducerea lui Mihai Viteazul. După cum probabil știți foarte bine, în data de 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia, realizând astfel unirea dintre cele trei provincii românești: Transilvania, Țara Românească și Moldova. Episcopul Demetrius Napragyi a fost acela care i-a înmânat cheile orașului domnitorului unificator. Alba Iulia a jucat un rol important și în ceea ce privește viața religioasă, în data de 7 octombrie 1698, având loc Sinodul de Unire a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romei, care a fost prezidat de mitropolitul Atanasie Anghel. La 1 decembrie 1918, în Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Națională, care a stat la baza înfăptuirii Unirii dintre Transilvania, Banat și Vechiul Regat. Cu toate acestea, credem că cel mai important eveniment care s-a desfășurat în Alba Iulia a fost încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria, din data de 15 octombrie 1922. Această încoronare simboliza unirea tuturor provinciilor locuite de către români sub numele de România Mare. În prezent, Alba Iulia este reședința județului Alba, orașul numărând aproximativ 600.000 de locuitori.

 Transilvania Bistrita poza

    Simbolul orașului Alba Iulia este reprezentat de cetatea Alba Carolina. Aceasta este cea mai mare cetate de pe teritoriul României, întinzându-se pe o suprafață de 110 hectare. Ceea ce vedeți dumneavoastră în prezent are o istorie de circa două milenii, peste castrul ridicat de romani, situându-se cetatea medievală, iar apoi Cetatea Alba Carolina. Cetatea Alba Carolina a fost ridicată la începutul secolului al XVIII-lea, piatra de temelie fiind pusă în data de 4 noiembrie 1715, considerându-se că lucrările au fost finalizate, în linii mari, în anul 1738. Cetatea fortificată se compune dintr-o incintă apărată de 3 rânduri de ziduri fortificate, având o formă de stea cu 7 colțuri și prevăzând șapte bastioane ce alternează cu șase reveline. Numărarea bastioanelor începe de la poarta a III-lea și se face în sensul mersului acelor de ceasornic. Bastioanele au fost denumite după numele unor personalități religioase și laice din zonă. Zidurile bastioanelor depășesc în înălțime 10 metri, iar la bază, au o grosime de circa 2,5 metri. În prezent, Cetatea Alba Carolina este cel mai impunător monument baroc de pe teritoriul Transilvaniei. Cetatea avea rol de apărare, fiind înzestrată cu numeroase piese de artilerie, iar, în interiorul său, erau situate un număr mare de trupe. În decursul istoriei sale, cetatea a fost atacată doar o singură dată, în anul 1849, un număr de 8000 de soldați maghiari asediind-o, însă fără succes. Porțile de acces către cetate sunt impresionante în ceea ce privește arhitectura, astfel că vă sfătuim să nu le ratați. În ultimii ani, cetatea a trecut printr-o serie de transformări spectaculoase, fiind restaurată prin intermediul finanțărilor europene, reușind astfel să se valorifice patrimoniul său istoric și cultural. Alba Carolina este gazda unor importante festivaluri culturale, concerte și alte astfel de evenimente.

 Transilvania Bistrita poza

Comuna Rimetea - o adevărată bijuterie a Transilvaniei

 Rimetea este o adevărată bijuterie a Transilvaniei, fiind una dintre cele mai frumoase așezări din zonă, atât în ceea ce privește peisajele, cât și construcțiile de pe cuprinsul său. Acestea sunt remarcabil conservate, motiv pentru care comuna Rimetea a fost distinsă cu premiul Europa Noastră de către Comisia Europeană pentru Conservarea Patrimoniului Cultural Material. Rimetea a câștigat acest premiu în anul 1999, după eforturile susținute de către localnici și mai multe ONG-uri pentru a restaura 138 de case secuiești. În anul 2000, Oficiul Național al Monumentelor Istorice a desemnat comuna Rimetea drept zonă arhitecturală protejată. Per total, Rimetea se mândrește cu peste 200 de clădiri tradiționale (locuințe, ateliere și alte acareturi). Acestea au fost construite între secolele XVII-XIX. Cea mai veche așezare din Rimetea este casa unui miner, care datează din 1668. 

Citeste mai mult.

Atracții turistice Transilvania: Castelul de Lut Valea Zânelor

 Povestea acestui loc parcă desprins din basme numit Castelul de Lut Valea Zânelor a luat naștere în anul 2004, când Răzvan și Gabriela au lăsat în urmă tumultul orașului și s-au gândit să pună bazele unui loc care să fie în perfectă armonie cu natura.  Inițial locul a fost numit Casa Naturală de Poveste, treptat dezvoltându-se și astfel luând naștere locul unic în România pe care îl poate vizita orice turism care ajunge în comuna Porumbacu de Sus

Citeste mai mult.

Petreceți un Paște tradițional în Transilvania

   Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, iar fiecare zonă a țării are propriile tradiții și obiceiuri legate de acest moment al anului, care se transmit din generație în generație. Vopsirea ouălor, ceremonialul din Vinerea Mare și tăierea mielului sunt obiceiuri respectate de către toți românii, însă există și tradiții care variază în funcție de zonele țării.

Citeste mai mult.

Crăciun de vis în Transilvania

 Crăciunul este una dintre cele mai așteptate sărbători de peste an, totodată fiind și perioada anului care ne face să ne dorim să fim mai buni, ne amintește de copilărie și de cei dragi. În legătură cu Nașterea Domnului, poporul român a păstrat timp de veacuri anumite tradiții, care se respectă cu sfințenie până în ziua de astăzi.

Citeste mai mult.

Sighișoara - un oraș ce și-a păstrat până astăzi farmecul medieval

 Cetatea Sighișoara este considerată drept cea mai întinsă cetate europeană, care a fost locuită fără întrerupere pentru 2000 de ani. De asemenea, Cetatea Sighișoara este una dintre cele mai bine conservate cetăți de pe teritoriul Transilvaniei, reprezentând cel mai atrăgător ansamblu medieval de pe cuprinsul României, motiv pentru care în anul 1999 a fost inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Citeste mai mult.

Târgu Mureș - cele mai reprezentative obiective turistice ale orașului

Deși poate la prima vedere nu pare, orașul Târgu Mureș se bucură de numeroase obiective turistice, turiștii putând vizita atracții de natură istorică, clădirii cu arhitectură impresionantă și lăcașuri de cult cu sute de ani vechime.

Citeste mai mult.

Cluj-Napoca: istoric și dezvoltare

Cluj-Napoca este reședința județului Cluj, fiind unul dintre cele mai frumoase și mai dezvoltate orașe ale României. La recensământul efectuat în anul 2011, orașul se situa pe locul al doilea în ceea ce privește numărul de locuitori, numărând 324.576 locuitori. Cluj-Napoca este situat la 458 kilometri de București, la 460 de kilometri de Budapesta și la 464 kilometri de Belgrad.

Citeste mai mult.

Hoteluri cu piscină interioară și/sau Spa din Cluj-Napoca

  Indiferent că vă deplasați în interes de serviciu sau că doriți doar să vă bucurați de câteva zile minunate în Cluj-Napoca, existența piscinei interioare și facilitățile Spa vor face ca șederea dumneavoastră în acest oraș să fie mult mai plăcută și relaxantă. 

Citeste mai mult.

Petreceți un Crăciun de poveste în Sibiu

Sibiul este un oraș deosebit de frumos, iar perioada Sărbătorilor de Iarnă este cea mai potrivită pentru a vă bucura de un sejur minunat, în această perioadă putând vizita celebrul Târg de Crăciun, al cărui frumusețe atrage turiști din toate colțurile țării și nu numai.

Citeste mai mult.

Hoteluri din Transilvania care dispun de piscină și centru SPA

Regiunea Transilvania este o destinație de vacanță minunată, unde veți putea vizita o multitudine de obiective turistice. Turiștii nu-și doresc doar să viziteze zone interesante, ci doresc și să se bucure de confort și diverse facilități. Ținând cont de acest aspect, ne-am gândit că a fi interesant să întocmim o listă cu cele mai populare unități de cazare care beneficiază de piscine și centre SPA. 

Citeste mai mult.

Câteva dintre cele mai frumoase și autentice atracții ale Transilvaniei

Regiunea Transilvania ocupă 102.000 kilometri pătrați din totalul de 230.000 kilometri pătrați ai României, deci, aproape o jumătate din teritoriul țării. De-a lungul secolelor, Transilvania a fost un creuzet în cadrul căruia s-au amestecat diferite culturi, fiecare cu tradițiile și specificul ei.

Citeste mai mult.

Biserica Neagră din Brașov, cea mai reprezentativă construcție în stil gotic de pe teritoriul României

Biserica Neagră este un adevărat simbol al orașului Brașov, situându-se printre cele vizitate obiective turistice ale orașului. Aceasta este situată în centrul orașului Brașov, aparținând comunității evanghelice luterane din oraș.

Citeste mai mult.