Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, iar fiecare zonă a țării are propriile tradiții și obiceiuri legate de acest moment al anului, care se transmit din generație în generație. Vopsirea ouălor, ceremonialul din Vinerea Mare și tăierea mielului sunt obiceiuri respectate de către toți românii, însă există și tradiții care variază în funcție de zonele țării. Zona Transilvaniei fiind un adevărat creuzet cultural, este cu atât mai interesant de observat tradițiile respectate cu ocazia Învierii Domnului, aceste fiind mult influențate și de populația sașă și maghiară. Locuitorii Transilvaniei, mai ales cei de la sate, țineau cu strictețe cele 40 de zile de post premergătoare Învierii Domnului, petrecând săptămâna Mare în pietate. În această perioadă oamenii se îngrijeau de cultivatul terenurilor agricole, își văruiau locuințele și își făceau ordine în gospodărie. În Vinerea Mare se ținea post negru, nu se cosea, nu se cocea pâine, crezându-se că cei care nu țineau cont de aceste tradiții riscau să orbească. În Miercurea, Joia și Vinerea Mare, gospodinele din Transilvania pregăteau mielul, ouăle și pasca. În unele zone din Transilvania se pregăteau și pupurei, pâinici cu multă drojdie, care erau date de pomană pentru sufletul morților. La morminte se duceau mâțișori, crenguțe îmbobocite de salcie. În Joia Mare trasilvăneni se îngrijeau de mormintele răposaților și dădeau de pomană. Vinerea Mare era cea mai tristă zi din Săptămâna Patimilor, zi în care credincioșii mergeau la biserică pentru a trece pe sub aer, care reprezintă momântul lui Iisus Hristos. În ultimele zile din Săptămâna Mare credincioșii se împacau unii cu alții și se împărtășeau.
În Sâmbăta Mare există obiceiul ca băieții să împodobească brazi cu panglici colorate, la lăsare serii aceștia fiind lăsați în curțile fetelor aflate la vârsta căsătoriei. Un alt obicei răspândit în rândul tinerilor din Transilvania este stropitul fetelor. Se crede că acest obicei a fost adus de către sașii din Sibiu încă din Evul Mediu, iar apoi s-a răspândit în comunitățile catolice și reformate din Ardeal. Se crede că fetele stropite vor avea noroc pe toată durata anului. Dacă în trecut acestea erau stropite cu apă, obiceiul s-a schimbat, acum fiind stropite cu parfum.
Tradiția vopsirii ouălelor este și ea păstrată cu sfințenie, deși cu trecerea timpului acesta a fost adaptată vremurilor moderne. Dacă în trecut gospodinele vopseau oălele doar în roșu și foloseau vopseluri naturale, în prezent, ouălele de pe masa de Paște sunt multicolore. În legătură cu tradiția vopsirii ouălelor de Paște, în cultura românească circulă mai multe variante, însă cea mai răspândită este aceea conform căreia Maica Domnului a așezat un coș cu ouă sub crucea pe care era răstignit Iisus Hristos, iar ouălele au fost înroșite de sângelui Lui. Ouălele roșii sunt ciocnite la masa de Paște, după un anumit ritual: persoana mai în vârstă este cea care ciocnește, iar persoana mai tânără ține oul, în timpul acesta se rostește „Hristos a Înviat” și se răspunde cu „Adevărat a Înviat”. Masa din prima zi de Paște este un prilej pentru reuniunea familiei, pe masă fiind așezate ouă roșii, pască, drob, friptură de miel și alte preparate. Se mai obișnuiește și astăzi ca în prima zi de Paște credincioșii să se spele pe față cu apă în care se pune un bănuț și un ou roșu. Câteva tradiții interesante se respectă și la masa de Paște. Astfel, se spune că cei care mănâncă miel nu trebuie să arunce resturile la câini, ci trebuie să le îngroape sub un măr. Nici cojile de ouă nu se aruncă la întâmplare, ci se dau pe apă, de unde se duc pe "Apa Sâmbetei", ajungând în cele din urmă în "Țara Blajinilor". Cei care merg la biserică trebuie să-și pună un ou roșu în sân, pentru a fi tot anul roșii în obraji, corespondent al sănătății fizice. Fetele respectă acest obicei pentru a avea parte de câți mai mulți pețitori.
