Grădina Botanică "Alexandru Borza" din Cluj Napoca a fost fondată în anul 1872, inițial având o suprafață de 4,3 hectare. Ulterior, suprafața grădinii a crescut semnificativ, ajungând să măsoare 9, 6 hectare. În anul 1920, profesorul Alexandru Borza a gândit un proiect de reorganizare a grădinii botanice, proiectul concretizându-se între anii 1920-1930. În prezent, Grădina Botanică "Alexandru Borza" are o suprafață totală de 14 hectare. Pe cuprinsul său veți descoperi mai multe sectoare. Sectorul ornamental cuprinde grădina mediteraneeană, grădina japoneză și Rosarium. Cel de-al doilea sector al grădinii este sectorul fotogeografic, urmat de sector sistematic, unde plantele sunt organizate în funcție de principii filogenetice. Grădina Botanică din Cluj cuprinde și un sector economic, un sector medicinal, un sector dedicat plantelor rare, precum și un sector dedicat plantelor endemice de pe teritoriul României.
Cu ocazia vizitei la Grădina Botanică din Cluj Napoca, turiștii vor avea prilejul de a admira și serele, care se întind pe o suprafață de 3500 metri pătrați. În cadrul serelor, viețuiesc numeroase plante tropicale. Pe cuprinsul Grădinii Botanice "Alexandru Borza" este amplasat și Institutul Botanic, care are în componența sa Muzeul Botanic și Herbarul. În cadrul muzeului sunt cuprinse 6.910 exponate botanice, ce reprezintă plante indigene și exotice. În cadrul Herbarului sunt cuprinse 660.000 de plante uscate.