Alegeți dintre cele mai apreciate unități de cazare din Piatra Neamț

    Pentru cei care doresc să petreacă un sejur în orașul Piatra Neamț, ne-am gândit să întocmim o listă a celor mai populare și mai plăcute unități de cazare. Indiferent de perioada în care veți alege să vizitați acest oraș, vă veți putea încânta privirile cu peisaje deosebit de frumoase, veți putea vizita zeci de obiective turistice și veți putea afla mai multe despre istoria și obiceiurile locului. Hotel Belvedere este situat la ieșirea din Piatra Neamț, în zona Ursuleți. Unitatea de cazare este situată la circa 20 de minute de mers cu mașina de centrul orașului și este un punct de plecare pentru cei care doresc să descopere toate atracțiile turistice ale orașului. Prin urmare, turiștii vor putea vizita stațiunile balneare Oglinzi și Bălțătești, Parcul Cozla, Grădina Zoologică, Curtea Domnească, Biserica „Sfântul Ioan”, Biserica „Schimbarea la Față”, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Sinagoga Centrală și altele. Hotel Belvedere pune la dispoziția oaspeților săi camere pentru nefumători, camere de familie, parcare, bar și internet WiFi. Unitatea de cazare acceptă animale de companie.

 Moldova Galati poza


   Celor care doresc o unitate de cazare centrală le recomandăm Grand Hotel Ceahlău, deoarece acesta este amplasat în apropiere de Parcul Tineretului și de Piața Ștefan cel Mare. Turiștii pot alege dintre 42 de camere single, 94 de camere duble și 7 apartamente VIP. Oaspeții hotelului se vor putea bucura de prezența unui restaurant, a unei săli de conferințe și vor avea, de asemenea, acces la lobby bar, café bar, night club, agenție de turism, parcare păzită, închiriere autoturisme cu sau fără șoferi, rezervare de bilete de călătorie și bilete pentru anumite evenimente, salon de coafură-frizerie, spălătorie și călcătorie, convorbiri telefonice internaționale și nu numai. Tot în centrul pitorescului oraș Piatra Neamț este amplasat și Atlas Aparthotel & Restaurant. Această unitate de cazare își propune să combine confortul cu eleganța, astfel încât să ofere oaspeților săi un sejur cât mai plăcut. La acestea se adaugă servicii de cea mai înaltă calitate. În cadrul Restaurantului Atlas, turiștii se vor putea delecta cu preparate delicioase, atât din bucătăria tradițională, cât și din bucătăria internațională. Din meniul restaurantului nu lipsesc cele mai fine și delicioase deserturi și vinuri, care să pună în valoare gustul preparatelor. Atmosfera plăcută și intimă se pretează atât întâlnirilor de afaceri, cât și unei cine romantice. Restaurantul are o capacitate de 40 de persoane, funcționând în intervalul orar 07:00-22.00, astfel încât aici se poate servi micul dejun, prânzul și cina.

 Moldova Galati poza

    Hotel Central Plaza este dispus în centrul orașului Piatra Neamț, bucurându-se de o arhitectură inovativă, în perfectă concordanță cu mediul înconjurător. Hotel Central Plaza este situat în top 25 cele mai bune hoteluri din România. Unitatea de cazare dispune de 155 de camere elegante și confortabile, cu un stil modern. Hotelul pune la dispoziția oaspeților săi și camere pentru nefumători, parcare, restaurant, patiserie, bar și internet WiFi. În plus, menționăm faptul că acceptă animale de companie. Pentru cei care călătoresc în interes de afaceri, Hotel Central Plaza este o alegere ideală, deoarece dispune de 4 săli de conferințe cu dimensiuni variate, care vor da o nouă dimensiune întâlnirilor de business.

 Moldova Galati poza

 

Câteva dintre cele mai interesante atracții turistice din Focșani și din împrejurimi

 Orașul Focșani este supranumit „Orașul de pe Milcov” și este situat în sud-estul Carpaților Curburii. Deși este un oraș plăcut, care oferă numeroase atracții turistice, orașul Focșani nu se bucură de prea multă popularitate. Orașul este o destinație frecventată, în special de către iubitorii de istorie, deoarece acesta a jucat un important rol în înfăptuirea Unirii de la 1859,

Citeste mai mult.

Bacău - istoric și obiective turistice

 Orașul Bacău se bucură de o istorie de circa 600 de ani. Se crede că numele său ar veni de la cuvântul de origine slavă, „byk”, care în traducere înseamnă taur. În schimb, istoricul Nicolae Iorga e de părere că numele orașului Bacău este de origine maghiară, la fel ca cel al orașului Adjud și a orașului Sascut.

Citeste mai mult.

Ce obiective turistice puteți vizita în timpul sejurului în Piatra Neamț?

   Piatra Neamț este unul dintre cele mai frumoase orașe ale Moldovei, un sejur petrecut aici fiind o experiență dintre cele mai plăcute. Piatra Neamț este un oraș cochet și plăcut, încărcat de istorie, cu străzi și parcuri frumoase și bine întreținute. Orașul este înțesat de case vechi, bine conservate și cu arhitectură plăcută.

Citeste mai mult.

O selecție a hotelurilor cu piscină interioară din Regiunea Moldovei

 Poate că atunci când călătorim în interes de serviciu nu ținem prea mult cont de serviciile și facilitățile oferite de unitățile de cazare, ci poate ne dorim ca unitatea de cazare să fie amplasată în apropiere de centrele noastre de interes. În schimb, atunci când dorim să ne bucurăm de un sejur relaxant în cuplu sau alături de familie, suntem mult mai atenți la serviciile oferite de hotelurile pe care le avem în vedere.

Citeste mai mult.