Când de gândim la Maramureș, mai întâi avem în minte peisajele, casele și bisericile din lemn, porțile uriașe de lemn sculptate în cel mai mic detaliu și oamenii care păstrează cu sfințenie tradițiile și portul tradițional. În Maramureș, sărbătorile se respectă ca nicăieri în alt loc din România, astfel că veți putea profita de ocazie să vizitați aceste ținuturi și să îi descoperiți atracțiile cele mai interesante. Credem că Cimitirul Vesel din Săpânța nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, majoritatea oamenilor auzind măcar o dată vorbindu-se despre crucile cu mesaje amuzante de aici. Noi vă garantăm că veți putea petrece ore bune în cimitir, citind mesajele amuzante, fără să vă plictisiți. Dacă am început periplu nostru prin Maramureș cu o atracție amuzantă, pentru iubitorii de istorie și nu numai, recomandăm vizitarea Memorialului Durerii din Sighetul Marmației. Memorialul Durerii este o filă a istoriei noastre recente, pe care trebuie să o conștientizăm și să nu o dăm uitării. Memorialul a fost gândit în anul 1992 de către Ana Blandiana, președința Alianței Civice. Proiectul s-a concretizat deceniul următor, în acest sens Romulus Rusan colaborând cu o serie de istorici de renume, arhitecți, designeri și constructori. În cadrul muzeului de aici turiștii vor putea admira obiecte de uz zilnic din perioada comunistă, celula în care a fost închis Iuliu Maniu și multe alte lucruri interesante din acea perioadă a istoriei noastre.
Nu puteți vizita Maramureșul fără să vă bucurați de o plimbare cu Mocănița. Singurul lucru de care trebuie să țineți cont este acela că va trebui să fiți destul de matinali, deoarece Mocănița pornește la ora 9. Odată urcați nu vă mai rămâne decât să vă delectați privirile cu unele dintre cele mai spectaculoase peisaje, despre care ați putea jura că nu au cum să fie reale. Dacă vreți să descoperiți câte ceva din farmecul propriu al Maramureșului trebuie neapărat să vizitați Mănăstirea Bârsana. Complexul mănăstiresc se comune din mai multe clădiri în stil tradițional maramureșean. Primăvara și vara acestea sunt cu atât mai frumoase, fiind împodobite cu flori multicolore. Dacă sunteți pasionați de turismul ecleziastic, sugestia noastră este să vizitați și Mănăstirea Peri din Săpânța și Biserica de lemn din Ieud Deal. Mănăstirea Peri din Săpânța se crede că este cea mai înaltă biserică din lemn din lume, obținând un loc în Cartea Recordurilor. În schimb, Biserica de lemn din Ieud Deal este una din cele mai vechi biserici din Maramureș, fiind în același timp și una dintre cele mai frumoase. Dacă sunteți în căutare de locuri misterioase, atunci puteți face o plimbare până la Dealul Cavnic-Budești. Pe drumul care leagă Cavnic de Ocna Șugatag există o porțiune în care mașinile urcă singure. Mult timp, în legătură cu acest loc, au circulat tot felul de explicații, care vorbeau despre magnetism sau chiar despre extratereștri. Explicația este cu mult mai simplă, fiind vorba despre o simpla iluzie optică, deși pare a fi pantă, locul este dispus de fapt în vale, de aceea sticlele alunecă cu ușurință și autovehiculele merg singure.
Pe durata sejurului în Maramureș veți avea prilejul de a admira și una dintre cele mai frumoase cascade din România, Cascada Cailor. Spre cascadă veți putea ajunge fie cu telescaunul, fie urcând de-a lungul unei poteci și cu această ocazie puteți face și puțină mișcare. Muzeul Satului Maramureșean este amplasat în orașul Sighetul Marmației, iar vizitându-l veți avea ocazia de a admira căsuțe tradiționale din lemn, garduri din nuiele împletite, porți sculptate și altele. Aceasta este una dintre cele mai bune ocazii de a descoperi cum trăiau maramureșenii din trecut. Apoi, puteți vizita un sătuc și puteți observa cât de mult se păstrează tradițiile în acest colț al României. Natura nu s-a zgârcit atunci când a venit vorba de Maramureș, pe aceste meleaguri existând locuri care vă vor uimi cu frumusețea lor. În acest sens puteți vizita Parcul Național din Munții Rodnei. Pe cuprinsul parcului veți descoperi numeroase trasee turistice, care vă așteaptă să le explorați. Zona Mara-Cosau-Creasta Cocoșului este o zonă minunată pentru ecoturism, peisajele de aici fiind deosebit de frumoase, iar bisericile de lemn și căsuțele tradiționale se potrivesc perfect în cadru încât ați putea crede că s-au aflat aici dintotdeauna. În această zonă este amplasat și satul Berb, un tărâm de vis, cu ulițe bătătorite, cu căsuțe vechi din lemn și cu căpițe de fân. Deși poate pare de necrezut, însă în satul Berb încă se mai poartă costumul tradițional, mai ales cu ocazia sărbătorilor.