Cele mai frumoase și mai autentice sate din Maramureș

   Maramureșul este un tărâm celebru pentru frumusețea peisajelor naturale. Satele din această regiunea a României au un farmec aparte, fiind autentice, simple și încărcate de tradiție. În Maramureș timpul pare că nu trece cu aceeași viteză ca în alte locuri din România, motiv pentru care oamenii de aici sunt mereu calmi și binevoitori. Turiștii sunt încântați de atmosfera din aceste sate, de preparatele tradiționale delicioase și de numeroasele tradiții, motiv pentru care vizitează aceste tărâmuri în număr tot mai mare. Cel mai cunoscut sat din Maramureș este fără doar și poate Săpânța. La faima acestei așezări maramureșene a contribuit existența Cimitirul Vesel, care este vizitat an de an de mii de turiști. Locuitorii de aici s-au gândit să privească moartea dintr-un alt unghi, considerând-o un nou început, nu un sfârșit. Astfel, până în zilele noastre locuitorii acestui colț de Maramureș preferă să întâmpine acest ciclu iminent al vieții cu veselie și ironie. Satul Săpânța este situat la 18 kilometri distanță de Sighetu Marmației. Odată ajunși în Săpânța, nu puteți ezita să vizitați și Rezervația Naturală "Mlaștina Poiana Brazilor" și Vâltorile. Turiștii pot, de asemenea, vizita și Mănăstirea Peri. Mănăstirea Peri este considerată cea mai înaltă mănăstire de lemn din Europa, măsurând 75 de metri înălțime. La construcția lăcașului de cult s-au folosit 400 metri cubi de lemn de stejar, iar pentru crucea din vârf s-au utilizat 4 kilograme de foiță de aur. 

 Maramures poza

   Un alt sat celebru din Maramureș este satul Breb. Faima acestei așezări a fost sporită de către Prințul Charles, care, încântat de frumusețea locului, a decis să cumpere câteva case vechi. Prințul a vorbit în repetate rânduri despre acest sat din inima Maramureșului și astfel satul Breb a ajuns să fie cunoscut în întreaga Europă. Zona a fost prezentată și în cadrul docomentarului Wild Carpathia. Satul Breb este situat la doar 25 de kilometri distanță de Sighetu Marmației, dar asta nu i-a împiedicat pe locuitorii de aici să respecte cu sfințenie tradițiile și istoria. În zilele de sărbătoare, turiștii aleg să îmbrace portul tradițional, satul căpătând un aspect vesel și colorat. Deși timpurile s-au schimbat radical, locuitorii din Breb nu au renunțat încă la preocupările tradiționale, bărbații ocupându-se cu prelucrarea lemnului, iar femeile cu torsul și țesutul.  În satul Breb se înalță o biserică de lemn construită la începutul secolului al XIV-lea. Odată ajunși în satul Breb, credem că se merită să vizitați și Lacul Morărenilor, declarat arie naturală protejată. 

 Maramures poza

   Satul Preluca Nouă este caracterizat de simplitatea locurilor și frumusețea peisajelor. Astfel, cei care vor vizita această așezare liniștită din Maramureș vor fi cu totul cuceriți și nu vor dori să mai plece de aici. Poate pare greu de crezut, dar în Preluca Nouă veți descoperi căsuțe cu acoperișuri din paie. Interesant este faptul că aceste căsuțe sunt locuite și astăzi. Aceste căsuțe tradiționale și peisajele frumoase au făcut ca în anul 2015, Preluca Nouă să fie declarat cel mai frumos sat din Maramureș. Asociația "Casa Maramureșeană" are drept scop protejarea acestor case, motiv pentru care le-au fost construite acoperișuri noi.

 Maramures poza

     În topul celor mai frumoase sate din Maramureș se situează și Vișeul de Sus. Dacă toate celelalte sate maramureșene au câte o atracție deosebită cu care îi farmecă pe turiști, lucrurile nu puteau sta altfel nici în cazul satului Vișeul de Sus. Acest sat este celebru datorită Mocăniței, care străbate aceste plaiuri ale Maramureșului. Aceasta nu este însă singura atracție a zonei, turiștii vor putea vizita și numeroase biserici și mănăstiri de lemn, cu sute de ani vechime. Persoanele care doresc să se bucure de cât mai mult timp în natură pot parcurge traseul din Munții Maramureșului

 Maramures poza

       Încheiem periplu printre cele mai frumoase sate din regiunea Maramureșului cu Bârsana. Bârsana este una dintre cele mai mari comune de pe cuprinsul Maramureșului și se face remarcată datorită mănăstirii de lemn cu același nume. Mănăstirea Bârsana este inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO și este o atracție ce va stârni interesul turiștilor interesați de obiective tradiționale din această zonă, dar și a turiștilor în căutare de liniște sufletească.

 Maramures poza

Câteva dintre activitățile și experiențele de care vă puteți bucura în timpul sejurului în Maramureș

    Maramureșul este un tărâm de vis, caracterizat de peisaje dintre cele mai frumoase, tradiții conservate și transmise din generație în generație, căsuțe de lemn, bisericuțe în care oamenii se simt în comuniune cu Dumnezeu și multe altele.

Citeste mai mult.

10 dintre cele mai populare locuri din Maramureș

Când de gândim la Maramureș, mai întâi avem în minte peisajele, casele și bisericile din lemn, porțile uriașe de lemn sculptate în cel mai mic detaliu și oamenii care păstrează cu sfințenie tradițiile și portul tradițional.

Citeste mai mult.

Top cele mai populare unități de cazare din Maramureș

Maramureșul este o zonă cu un mare potențial turistic, care îi încântă pe turiști datorită frumuseților sale naturale, cât și prin patrimoniul istoric și etnografic deosebit de bogat. În ceea ce privește unitățile de cazare, agenția noastră vă recomandă hoteluri de patru, trei și două stele, astfel încât, indiferent de preferințe, veți putea face o alegere care să vi se potrivească perfect.

Citeste mai mult.

Cimitirul vesel din Săpânța - locul care sfidează moartea

Cimitirul vesel din Săpânța este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Maramureș și credem că nu este român care să nu fi auzit vorbindu-se despre acesta. Dacă ne-am obișnuit ca cimitirele să fie locuri sobre și reci, acest lucru nu este valabil în cazul Cimitirului vesel, aici oamenii ironizând moartea.

Citeste mai mult.