Castelul Pelișor este o construcție de pe domeniul Peleș, însă este mult mai mic decât reședința de vară a dinastiei române. Acesta a fost construit între anii 1899-1902, din dorința regelui Carol, care a vrut să-i creeze nepotului său cele mai bune condiții. Proiectul construcției a fost întocmit de către arhitectul ceh Karel Liman, iar castelul a fost decorat de către sculptorul vienez Ludwig Bernhard. Începând cu anul 1903, acesta a devenit reședința de vară a familiei princiare a României, reședința de vară fiind inaugurată cu mare fast la 24 mai 1903. Castelul numără 99 de încăperi, toate acestea fiind decorate pe măsura rezidenților lor. Un rol important în amenajarea interiorul castelului l-a jucat regina Maria. Holul de onoare a castelului este îmbrăcat în lambriu din lemn de stejar, iar dormitorul de aur este decorat după dorința expresă a reginei Maria, fiind amenajat cu mobilă sculptată din lemn de tei auriu. Pereții Camerei de Aur sunt decorați cu ciulini, motiv care îi amintea principesei Maria de țara sa natală. Biroul principelui Ferdinand a fost gândit într-un stil extrem de sobru, în centru fiind amplasat birou din lemn de nuc, înfrumusețat de prezența celor trei panouri în care sunt înfățișate castelele Peleș, Pelișor și Foișor. Dormitorul reginei Maria are prevăzută și o Capelă, iluminată prin vitralii, care parcă îndeamnă la reculegere. În cadrul castelul era amplasat și un birou în care își desfășura activitatea principesa Maria. Acesta era împodobit cu colane brâncovenești și mobilier construit chiar de către Missy. Masa și scaunele sunt sculptate cu simbolurile principesei Maria: crinul și crucea gamată.
Exteriorul castelului prezinte elemente specifice stilului Fachwerk, care se îmbină în mod armonios cu elementele românești. Castelul Pelișor prezintă mai multe etape de decorație. Inițial, pregnant este stilul aurit, inspirat din stilul bizantin, potrivit pentru tânăra principesă stabilită departe de țara sa și neînțeleasă de cei din jur. Mai târziu, se observă că stilul acesta încărcat este înlocuit de geometrismul specific Modern Style. Art Nouveau era stilul în care se construiau cele mai de seamă clădiri din Europa de Vest. Observând cu atenție stilul acestei reședințe regale, veți observa că acesta se potrivește perfect cu felul romantic și îndrăzneț de a fi al principesei Maria. În anul 1897, principesa Maria a construit o căsuță în copaci, decorat cu elemente românești. Aici erau invitați la ceai diplomați străini și personalități marcante ale României. După o furtună, Cuibul Prințesei a fost distrus și astfel s-a pus capăt ceaiurilor servite în vârful brazilor. Începând cu luna februarie a anului 2013, Castelul Pelișor este deschis publicului larg, fiind vizitat de zeci de mii de turiști care își doresc să cunoască mai multe informații despre viața cotidiană a dinastiei române. Castelul prezintă două turnuri acoperite cu olane din gresie colorată, care amintesc de arhitectura lăcașurilor de cult din zona Bucovinei. De asemenea, castelul este decorat și cu ocnițe specifice Văii Prahova.