Slănic Moldova - stațiune balneară de interes internațional
Izvoarele minerale din Slănic devin în scurt timp cunoscute în întreaga Moldovă, numeroși oameni venind aici pentru a-și tămădui trupul. Aceștia trebuiau însă să străbată un drum destul de anevoios, fiind de asemenea expuși unor numeroase pericole, zona nefiind locuită, iar jivinele putând oricând să-i atace pe călători. În acest sens, în anul 1808, Mihalache Spiridon cerea domnului Scarlat Callimachi permisiunea de a strămuta în împrejurimile izvoarelor 12 familii de țărani care lucrau la ocnele de sare. Aceștia aveau misiunea de a se îngriji de izvoare, precum și de persoanele care veneau aici pentru cure. Doi ani mai târziu, Mihalache ridică și o mănăstire, în jurul său fiind dispuse chilii în care trebuiau găzduiți călătorii, precum și feredeie pentru tratarea bolnavilor. În anul 1812, la Slănic vin să se trateze primii oaspeți străini, anume doi sau trei germani, care aflaseră despre puterea vindicativă a apelor minerale din Slănic. În anul 1816, Mitropolitul Veniamin Costache călătorește la Slănic, ocazie cu care se construiesc două clădiri din bârne pentru găzduirea oaspeților. În 1820, în Slănic existau deja în jur de 40 de camere, ce le erau puse la dispoziția bolnavilor. În deceniul al patrulea al secolului al XIX-lea, în Slănic se stabilesc mai mulți țărani, luând astfel naștere satele Cerdac și Satul Nou. Stațiunea apare menționată pe hartă pentru prima dată pe hartă în anul 1840, când era numită Feredeiele Slănicului. În anul 1846, după dorința lui Constantin Cehan Racoviță, administrația băilor, a izvoarelor minerale, a 800 fălci de pădure și a tuturor construcțiilor trece în administrația Eforiei Spitalului Sfântul Spiridon din Iași. Sub noua administrație stațiunea capătă un suflu nou, descoperindu-se noi izvoare. În anul 1856, medicul Ludwig Steege se folosește de cercetările realizate de către farmaciști și chimiști, pentru a compara apele minerale de aici cu cele din cele mai vestite stațiuni din Europa, precum Aix-de-Chapelle, St. Marie, Vichy, Karlsbad, Ems, Spa și altele. În anul 1881, calitatea apei de la izvoarele din stațiunea Slănic Moldova este recunoscută la nivel internațional, fiind premiată în cadrul Expoziției Internaționale de balneologie de la Frankfurt pe Main.
Participarea la aceste expoziții internaționale aduc stațiunii tot mai multă popularitate și, implicit, vizitatori. În anul 1884 intra în vigoare o lege conform căreia, o parte a terenurilor limitrofe stațiunii puteau fi achiziționate de către particulari, aceștia având misiunea de a construi vile de vacanță, în care să poată fi găzduiți bolnavii care veneau să se trateze în stațiune. În anul 1887 se decide sistematizarea stațiunii, până în anul 1912, în Slănic Moldova fiind construite mai multe hoteluri, precum Hotel Racoviță, Hotel Cerbu, Hotel Zimbru, Hotel Puf, Hotel Dobru și Hotel Central. În această perioadă, pe locul până nu demult erau amplasate căsuțele primilor coloniști, s-a amenajat un parc, cu diverși arbori ornamentali, cu alei umbrite și bănci. Nu departe de parc s-a amplasat o seră. În acest interval de timp se regularizează cursul Slănicului, de-a latul său construindu-se mai multe poduri pentru ca turiștii să poată să se plimbe prin pădure și la Cascadă. Totodată, se captează izvoarele, iar stațiunea începe să fie deservită de instalații de băi moderne, inhalații și pulverizații, de o uzină electrică, precum și de o fântână cu apă de băut. Pentru ca accesul spre stațiune să fie facilitat, în anul 1888 se dă în folosință linia ferată Adjud- Târgu Ocna, urmând ca doi ani mai târziu să se construiască șoseaua Târgu Ocna - Slănic Moldova.
Slănic Moldova era o stațiune modernă, ce putea concura cu succes cu cele mai populare stațiuni europene, motiv pentru care la Expoziția Universală de la Paris, din 1900, a fost medaliată cu aur. Dată fiind importanța sa, stațiunea a fost supranumită "Perlă a Moldovei", denumire care se mai păstrează și astăzi.
În anii Primului Război Mondial stațiunea avea să se confrunte cu o adevărată decădere, ajungând să se transforme într-o ruină. În împrejurimile stațiunii s-au purtat lupte înverșunate între trupele române și trupele austro-ungare și cele germane. Reconstrucția stațiunii începe relativ târziu, în perioada interbelică. După anul 1948, odată cu naționalizarea sa, Slănic Moldova cunoaște o nouă perioadă de înflorire. Astfel, se reamenajează clădirile deja existente și se construiesc altele noi. Sub regimul comunist, sanatoriul medical balnear este dotat cu instalații despre cele mai moderne și se construiește o clinică medicală balneară. Din aceeași perioadă datează și Sanatoriul Salina Târgu Ocna, unde se tratau afecțiunile bronho-astmatice. În ultimele decade ale secolului al XX-lea, în stațiunea Slănic Moldova se construiesc o serie edificii cu arhitectură modernă, care se combină armonios cu restul clădirilor din stațiune. Începând cu anul 1974, Slănic Moldova a fost declarată stațiune de interes internațional.