Oferte Cazare - City Break Suceava, Bucovina, Romania 🌆 2024

Cazare - City Break Suceava 2024

    În partea de nord-est a României este amplasat județul Suceava. Județul Suceava este unul dintre cele mai frumoase județe ale României, fiind înțesat de atracții și obiective turistice. În acest colț al țării, turiștii vor putea vizita mănăstiri cu sute de ani vechime, cetăți care datează din Evul Mediu, zone cu peisaje care îți taie respirația și stațiuni cu renume. Orașul Suceava este reședința județului omonim, fiind unul dintre cele mai frumoase orașe din zona Moldova, pe teritoriul său putând vizita obiective turistice, care impresionează atât prin istoria sa, cât și prin frumusețe și stil arhitectural. Suceava este un oraș care se bucură de o istorie îndelungată, situându-se în topul celor mai vechi orașe din nord-estul României. Cercetările arheologice au scos la lumină artefacte ce datau din perioada paleolitică. 

Citeste mai mult

City Break Suceava 2024 face parte din regiunea Bucovina din Romania.

In Suceava sunt 22 hoteluri, din care 10 hoteluri de 4 stele, 11 hoteluri de 3 stele, un hotel de 2 stele.

Filtre City Break Suceava 2024

Filtreaza hotelurile din Suceava pe baza numarului de stele:

Preturile prezente pe aceasta pagina, referitoare la hotelurile din Suceava, sunt orientative, calculate pentru 2 persoane, pe baza prețurilor aplicate în ultimele 60 de zile. Pretul corect din acest moment este afisat in pagina de rezervare si este calculat in functie de ofertele si disponibilitatea curenta.

Suceava - Descoperiți unul dintre cele mai frumoase orașe ale Bucovinei

     Documentele istorice consemnează faptul că în zonă, pe durata secolelor II-III d. Hr., locuiau dacii liberi. Așezarea a început să capete o importanță deosebită pe parcursul Evului Mediu, odată cu ridicarea Cetății de Scaun a Sucevei. În rândul celor mai populare obiective turistice de pe cuprinsul orașului Suceava menționăm: Casa Memorială Simion Florea Marian; Muzeul Satului Bucovinean; Ruinele Palatului Domnesc; Statuile lui Ștefan cel Mare și Petru Mușat; Complexul Medieval Zamca; Mănăstirea Zamca; Muzeul Etnografic „Hanul Domnesc”; Biserica Arbore; Planetariu și Parcul Central din Suceava. Pe teritoriul orașului Suceava  se pot vizita ruinele celor mai importante cetăți medievale din Moldova, avem în vedere Cetatea de Scaun a Sucevei și Cetatea Șcheia. Ambele datează de la la sfârșitul secolului al XIV-lea și au fost ridicate de către domnitorul moldovean Petru al I-lea Mușat. Cetatea de Scaun a fost fortificată pe durata domniei lui Ștefan cel Mare și a rezistat până în anul 1675. Zidurile fortificate aveau un scop clar, fiind centre de apărare împotriva invaziilor otomane. Cetatea de Scaun a Sucevei, numită și Cetatea Sucevei, începând cu anul 2015 este inclusă pe lista monumentelor istorice ale României. Cetatea Sucevei este situată pe un pintene, la circa 70 de metri înălțime față de lunca Sucevei. Datorită acestui aspect, de aici vă veți putea bucura de priveliști asupra întregii văi a Sucevei. Turiștii care vizitează această cetate vor putea admira 4 obiective: fortul mușatin, care datează din secolul al XIV-lea; incinta exterioară, care a fost construită între anii 1476-1478; șanțul de apărare, construit la sfârșitul secolului al XV-lea, și zidul de contraescarpă, care datează din cea de-a două parte a secolului al XV-lea. Perioada de apogeu a Cetății de Scaun a Sucevei a fost în perioada domniei lui Ștefan cel Mare, când în vara anului 1476, Mahomed al II-lea a atacat cetatea, însă fără succes, văzându-se apoi nevoit să se retragă în mod rușinos. În timpul domniei lui Ștefan cel Mare, Cetatea de Scaun a fost punctul central al sistemului de apărare a Țării Moldovei, fiind atât de bine dezvoltată, încât, în anul 1497, timp de 21 de zile, leșii au atacat zidurile, dar acestea nu au cedat. Important de precizat că cetatea n-a fost niciodată cucerită prin forța armelor. Dacă Cetatea de Scaun a Sucevei este destul de bine conservată, din Cetatea Șcheia, numită și Cetatea de Apus, nu se mai pot observa decât câteva ruine acoperite cu iarbă și pământ.

poza Suceava - Descoperiți unul dintre cele mai frumoase orașe ale Bucovinei

    O altă atracție importantă a orașului Suceava este Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, care a fost construită între anii 1514-1522, în timpul domniei lui Bogdan al III-lea. În anul 1517, când domnitorul a trecut la cele veșnice, mănăstirea era ridicată doar până la ferestre, mănăstirea urmând să fie finalizată în timpul domniei lui Ștefăniță Vodă. În perioada 1522-1677, mănăstirea a jucat rolul de reședință metropolitană a Moldovei, în prezent, fiind reședința arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților. Mănăstirea găzduiește moaștele Sfântului Ioan cel Nou, motiv pentru care este vizitată de mii de pelerini. În anul 1993, UNESCO a inclus Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” pe lista patrimoniului cultural mondial, iar începând cu anul 2015 mănăstirea a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava.

    Hanul Domnesc din Suceava este cea mai veche construcție laică din municipiul Suceava, datând din secolul al XVII-lea. În anul 1627, hanul era proprietatea lui Miron Barnovschi, domnitorul Moldovei. Acesta alege apoi să-l dăruiască Mitropoliei Sucevei, dorind ca veniturile obținute să fie folosite pentru „luminatul sfintelor moaște”. În această perioadă Hanul Domnesc găzduia cei mai de seamă oaspeți, negustorii importanți, călătorii străini și dregători domnești. În anul 1775, nordul Moldovei este anexat de către Imperiul Habsburgic, fiind numit Bucovina. Schimbarea politică afectează și hanul, în cadrul acestuia fiind amenajată o casă de vânătoare, care era folosită de către membrii familiei imperiale pe perioada vânătorilor. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, hanul a intrat în proprietatea baronului Kapri. După instaurarea regimului comunist Hanul Domnesc trece în proprietatea statului. Între anii 1962-1966, clădirea este complet restaurată, încercându-se să se păstreze cât mai bine stilul arhitectonic inițial. În data de 28 iunie 1968, în cadrul hanului a fost inaugurată Secția de Etnografie și Artă Populară a Muzeului Județean Suceava. În anul 1982, hanul a devenit sediul Muzeului Etnografic al Bucovinei.

poza Suceava - Descoperiți unul dintre cele mai frumoase orașe ale Bucovinei
 

    Muzeul Satului Bucovinean reproduce organizarea și activitățile cotidiene desfășurate de locuitorii de altădată a satelor din zona Bucovinei.  Instalațiile tehnice pe care le veți putea admira în cadrul acestui muzeu amintesc de cele mai populare meserii și meșteșuguri prin intermediul cărora își câștigau existența bucovinenii. Pe lângă cele câteva zeci de gospodări tradiționale, muzeul adăpostește și o biserică și o clopotniță din Vama, o crâșmă din Șarul Dornei și școala din Securiceni. De-a lungul pârâului care străbate muzeul sunt amplasate: moara Mănăstirea Humorului, daracul pentru prelucrarea lânii și piua de sumane. 

poza Suceava - Descoperiți unul dintre cele mai frumoase orașe ale Bucovinei

Facilitățile pe care le oferă hotelurile și pensiunile din Suceava

 Suceava este un oraș care se bucură de prezența unui număr destul de mare de obiective turistice, motiv pentru care este vizitat de multe persoane care doresc să-i descopere farmecul. Atât aceste persoane, cât și persoanele care călătoresc în interes de serviciu/ afaceri vor putea alege dintre unitățile de cazare de patru și trei stele oferite de către agenția noastră. 

Citeste mai mult.