Oferte Cazare - City Break Oradea, Crisana, Romania 🌆 2024

Cazare - City Break Oradea 2024

   Orașul Oradea este situat în partea de vest a României, pe Crișul Repede, fiind amplasat în apropiere de granița cu Ungaria. Oradea este cel mai însemnat oraș din regiunea istorică Crișana, la recensământul din 2002 numărând 206.614 locuitori. Orașul Oradea este menționat documentar pentru prima dată în anul 1113, sub numele latinesc Varadinum , în cadrul unei diplome a abației benedictine din Zobor. În Evul Mediu în oraș convețuia o numeroasă comunitate evreiască, iar în interbelic 20, 6% din populație orașului era compusă din evrei. Cetatea Oradei se crede că a fost ridicată în timpul domniei lui Ladislau I (1077-1095), însă este menționată documentar abia în 1241, în contextul în care aceasta era reparată pentru a putea rezista unui atac tătaro-mongol. În Cronica Pictată de la Viena se arată că Ladislau I   a fost și ctitorului unei mănăstiri închinate Fecioarei Maria, în jurul acestui lăcaș de cult punându-se bazele episcopiei romano-catolice de Oradea

Citeste mai mult

City Break Oradea 2024 face parte din regiunea Crisana din Romania.

In Oradea sunt 22 hoteluri, din care 6 hoteluri de 4 stele, 16 hoteluri de 3 stele.

Filtre City Break Oradea 2024

Filtreaza hotelurile din Oradea pe baza numarului de stele:

Preturile prezente pe aceasta pagina, referitoare la hotelurile din Oradea, sunt orientative, calculate pentru 2 persoane, pe baza prețurilor aplicate în ultimele 60 de zile. Pretul corect din acest moment este afisat in pagina de rezervare si este calculat in functie de ofertele si disponibilitatea curenta.

Oradea - Vizitați unul dintre cele mai frumoase orașe din Vestul României

   După cum bine au prevăzut orădenii, în anul 1241, orașul avea să fie invadat de mongoli, invazia fiind descrisă în Carmen Miserabile, scrisă de călugărul italian Rogerius. Orașul Oradea s-a dezvoltat vertiginos în timpul lui Carol Robert de Anjou și a fiului său, Ludovic I al Ungariei. Episcopia catolică a contribuit și ea foarte mult la dezvoltarea culturală a orașului, Ioan Viteaz de Sredna fiind una dintre cele mai importante personalități ale Renașterii din Europa Centrală. Datorită lui, în Oradea a fost înființat primul observator astronomic din Europa. În anul 1660, orașul Oradea a intrat sub stăpânirea turcilor, ocupația menținându-se până în anul 1692. La începutul secolului al XVIII-lea, a izbucnit mișcarea anti-habsburgică condusă de Francisc Rákóczi al II-lea, împrejurimile orașului transformându-se în câmp de bătălie. La începutul perioadei moderne, economia orașului Oradea se baza pe ramurile industriei meșteșugurilor și a comerțului. În această perioadă au fost construite Catedrala Romano-Catolică și Palatul Baroc.

poza Oradea - Vizitați unul dintre cele mai frumoase orașe din Vestul României

De-a lungul secolelor, orașul Oradea avea să cunoască și perioade nefaste. Astfel, în data de 19 iunie 1836, orașul a fost afectat de un incendiu major, care a durat trei zile. Incendiu a izbucnit în centrul orașului și s-a extins către clădirea primăriei, fabrica de mătase, fabrica de bere, hotelul „Vulturul Negru”, iar apoi către bisericile din oraș, inclusiv către Biserica cu Lună. Cele mai multe dintre aceste edificii au fost afectate parțial, însă au existat unele care au fost distruse total. Pe lângă edificiile publice, în timpul incendiului au fost afectate și 414 locuințe. După finalizarea Primului Război Mondial, Transilvania se unea cu Vechiul Regat, la 1 decembrie 1918, numeroși delegați bihoreni au luat parte la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. În perioada interbelică, Oradea a fost unul dintre cele mai importante centre comerciale și industriale ale României. Prin dictatul de la Viena, din 30 august 1940, România era obligată să cedeze Ungariei o parte a Transilvaniei, care cuprindea și orașul Oradea. Imediat după acesta a început o amplă acțiune de relocare a populației române și maghiare, iar evreii au început să fie persecutați. În vara anului 1941, evreii care nu dețineau pașaport maghiar au fost deportați și uciși în timpul Masacrului de la Camenița-Podolski, în timpul căruia și-au pierdut viața circa 10.000 de evrei. Mișcările antisemite s-au întețit constant, iar în data de 30 aprilie 1944, s-a dispus mutarea tuturor evreilor din Oradea și împrejurimi, în două ghetouri, unul fiind situat în apropierea Sinagogii din Oradea, iar celălalt pe malul Crișului. Acestea două erau împrejmuite cu gard înalt de sârmă ghimpată. În data de 12 octombrie 1944, Oradea era atacată de trupele române și sovietice, iar trupele ungare și germane s-au retras din oraș. După data de 9 martie 1945, conducerea administrativă a orașului a fost preluată de către comuniștii locali. În această nouă realitate politică, orașul a continuat să se dezvolte sub aspect economic, dezvoltându-se, în special, industria constructoare de mașini, industria siderurgică, industria constructoare de mașini, industria energetică și cea chimică. Odată cu dezvoltarea economică a orașului și populația a crescut constat. Autoritățile comuniste au pus accent și pe dezvoltarea turismului, stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai au fost dezvoltate și modernizate.

poza Oradea - Vizitați unul dintre cele mai frumoase orașe din Vestul României

   În prezent, orașul Oradea este un important centru istoric și cultural, în Oradea existând cea mai dinamică universitate din România. În oraș veți descoperi numeroase teatre și muzee, astfel încât este o destinație ideală pentru cei care doresc să practice turism cultural. În rândul celor mai importante instituții culturale din Oradea se situează Teatrul de Stat, care funcționează într-o clădire care datează de la începutul secolului al XIX-lea. Teatrul de Stat pentru Copii și Tineret Arcadia a fost inaugurat în anul 1950. Teatrul este găzduit într-o clădire care datează din anul 1760, care era numită Arborele Verde. De-a lungul timpului în această clădire a funcționat și un hotel, care număra 40 de camere, o sală de bal, un restaurant și o cafenea. În anul 1908, a început amenajarea Complexului Vulturul Negru, unde în  prezent funcționează Teatrul de Stat pentru Copii și Tineret. Pe parcursul secolului al XVIII-lea, orașul Oradea a cunoscut și o dezvoltarea a vieții muzicale. Un rol important în acest sens l-a jucat Johann Michael Haydn, care a fost numit dirijor și organist la curtea episcopului Adam Patachich, și Carl Ditters von Dittersdorf, cei doi fiind considerați părinții fondatori ai muzicii  orădene. În data de 5 ianuarie 1888, în Oradea avea loc primul concert simfonic, realizat sub conducerea dirijorului J. Schnitzl.

 

poza Oradea - Vizitați unul dintre cele mai frumoase orașe din Vestul României

Cele mai instagramabile locuri din Oradea

      Oradea este un oraș perfect pentru un city break, fiind considerat de mulți turiști drept cel mai frumos oraș din România. Acesta își încântă vizitatorii cu locații extrem de instagramabile. Odată ajunși în Oradea, nu este nevoie să depuneți prea mult efort pentru a descoperi locuri care să vă farmece retina și să vă înfrumusețeze profilurile de pe rețele de socializare. În cele ce urmează vă vom prezenta câteva dintre locurile pe care noi le considerăm demne de fotografiat, însă dumneavoastră puteți să descoperiți multe alte și puteți realiza zeci de cadre care vor stârni invidia până și celor mai profesioniști fotografi.

Citeste mai mult.

De ce activități vă puteți bucura în Oradea?

Doriți să organizați un sejur în Oradea și pe lângă vizitarea obiectivelor turistice nu știți ce vă mai oferă orașul. Nu doar că veți avea ocazia să aflați informații interesante și inedite despre istoria orașului, ci acesta vă va surprinde și cu nenumăratele activități de care veți avea ocazia să vă bucurați.

Citeste mai mult.

Indiferent că doriți să vă relaxați sau că vă deplasați în interes de serviciu, în Oradea, veți descoperi unități de cazare potrivite tuturor nevoilor dumneavoastră

 Dacă v-ați hotărât să petreceți câteva zile în Oradea, vă amintim faptul că vă veți putea alege dintre unități de cazare de patru și trei stele. Veți descoperi unități de cazare cochete și confortabile atât în centrul orașului, cât și în zonele mai liniștite.

Citeste mai mult.