Bucurați-vă de o vacanță animată în Vatra Dornei - Perla Bucovinei
Stațiunea Vatra Dornei este situată la o distanță de 112 kilometri de Suceava și la 89 de kilometri de Bistrița Năsăud. Deoarece este situată într-o zonă de depresiune, stațiunea este apărată de vânturi. În ceea ce privește clima
stațiunii Vatra Dornei, temperatura medie anuală este de 5º C, media lunii
august fiind de 15º C, iar media lunii ianuarie -6º C. Stratul de zăpadă se
menține timp de 120 de zile pe an, fapt extrem de important pentru iubitorii
sporturile de iarnă. Zona stațiunii Vatra Dornei este bogată în izvoare
minerale, aici fiind prezente 37 de izvoare: Poiana Cosnei, Dorna Candrenilor,
Poiana Negrii, Vatra Dornei, Șaru Dornei, Ortoaia, Panaci, Glodu, Broșteni și
Darmoxa. Surse de ape minerale se întâlnesc și la Poiana Stampei, Neagra
Sarului, Dornișoara și Drăgoiasa. În stațiunea Vatra Dornei
veți putea vizita și câteva obiective turistice. În clădirea primăriei, este
amplasat Muzeul Etnografic al Bucovinei. Muzeul a fost înființat în anul 1897,
inițial numindu-se Muzeul Țării Dornelor. Printre prime obiecte expuse au figurat
piese de port național, monede antice descoperite în zonă, arme vechi și
instrumente muzicale arhaice. În timpul Primului Război Mondial, clădirea în care
a funcționat muzeul a fost distrusă, iar exponatele muzeului au fost fie
distruse, fie risipite. Cele care au fost recuperate se află în prezent la
Muzeul Național de Istorie din București. Clădirea a fost renovată după Cel
De-al Doilea Război Mondial, iar muzeul a fost redeschis la sfârșitul anului
1952, primind denumirea de Muzeul Vatra Dornei. Pe lângă obiecte de artă
populară, în cadrul muzeului erau expuse și piese de vânătoare. La începutul
anilor ´70, din colecțiile muzeului au început să facă parte și obiecte de artă
plastică: picturi și sculpturi executate de artiști locali. În anul 1872 s-a
decis sortarea colecțiilor, luând astfel naștere două muzee: Muzeul de Științe ale Naturii și Cinegetică și Muzeul de Etnografie. Dacă veți vizita acest muzeu, nu veți
admira doar exponate din zona Vatra Dornei, ci și Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți,
Solca, Frățăuți, Stupca, Drăgoiești, Marginea, Izvoarele Sucevei, Mănăstirea Humorului
și altele. Muzeul dispune de o colecție ce însumează 1800 de piese, iar în
depozitele muzeului sunt conservate încă 320 de obiecte, prea fragile pentru a fi expuse permanent. În cadrul Muzeului de
Științele Naturii și Cinegetică, veți putea admira exponate de floră și faună, personalul
muzeului încercând să recreeze cât mai fidel mediul natural al acestor
exponate. Animalele sunt prezentate în ordine evolutivă: pești, amfibieni,
reptile, păsări și mamifere. La parterul muzeului este organizată secția cinegetică,
turiștii putând afla astfel mai multe despre acest sport, atât de popular în pădurile din jurul stațiunii Vatra Dornei.
În Parcul Central din
Vatra Dornei este situat un patinoar, pe care vă sfătuim să nu-l ratați, dacă
ajungeți în zonă. În apropiere de intrarea în parc este situată și Catedrala
Sfânta Treime. Lucrările de construcție a catedralei au debutat la 11 aprilie 1991,
de proiecție ocupându-se arhitectul Gherghe Bartiloveanu și inginerul Gheorghe
Gemeniuc. Catedrala numără 7 turle, ce simbolizează cele 7 taine ale Bisericii
Ortodoxe și 13 cruci, care îi simbolizează pe cei 12 apostoli și pe Maica
Domnului. În împrejurimile stațiunii Vatra
Dornei sunt situate numeroase stațiuni de dimensiuni mici, precum: Poiana
Negri, Dorna Cândrenilor, Șaru Dornei și Poiana Stampei, comuna Ciocănești,
unde veți putea admira case cu o arhitectură deosebită, împodobite cu ornamente
de lemn și cu fațade decorate cu motive geometrice multicolore, și rezervația
geologică și floristică Cheile Zugrenilor.
Din stațiunea Vatra Dornei
pornesc 3 trasee principale, care escaladează crestele masivelor Giumalău-Rarău,
Suhard și Calimani. Acestora li se adaugă 15 trasee secundare, care însumează
circa 300 de kilometri. Turiștii dornici
de aventură vor putea practica alpinism, salturi cu parapanta și rafting. Alpinismul
este practicat în masivul Rarău, salturi cu parapanta se pot desfășura în masivul
Suhard- vârful Oușorul, platoul Călimani și Giumalău. Raftigul poate fi
practicat pe cursurile râurilor Bistrița și Dorna, traseele măsurând între
12,5 și 20 kilometri. În stațiunea Vatra Dornei există și 3 trasee care pot fi
parcurse cu snowmobilul. Primul traseu, Pârtia Telescaun, este un traseu de
dificultate medie, măsurând 7, 4 kilometri dus-întors. Traseul doi, Munții
Călimani, debutează din Neagra Șarului și se întinde pe 55 de kilometri lungime.
60% din totalul traseului se desfășoară în zona alpină. Traseul 3, Masivul Giumalău,
pornește din Vatra Dornei, se întinde pe 32 de kilometri, finalizându-se la
Cabana Giumalău. De asemenea, în apropierea
stațiunii Vatra Dornei există numeroase mănăstiri ortodoxe, impresionante atât
în ceea ce privește vechimea lor, cât și prin stilul lor arhitectural. Prin
urmare, turiștii vor putea vizita: Mănăstirea „Piatra Tăieturii”, Schitul „Mestecăniș”,
Schitul „Podul Coșnei”, Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, Mănăstirea „Putna”,
Mănăstirea „Sucevița”, Mănăstirea „Moldovița”, Mănăstirea „Voroneț” și „Mănăstirea
Humor”.