Ne-am gândit să vă pregătim o selecție de hoteluri cu piscină interioară și SPA, ideale pentru a petrece un sejur relaxant, în cadrul căruia să aveți parte de răsfăț. În cadrul acestor hoteluri vă veți putea deconecta de la stresul cotidian prin intermediul piscinei, a saunei sau a mesajelor. Wolkendorf Bio Hotel&Spa este o unitate de cazare dotată cu piscină interioară și centru SPA, fiind un loc ideal pentru un sejur relaxant alături de persoana iubită sau un hotel în care să vă răsfățați altături de familie. Wolkendorf Bio Hotel & Spa este situat în orașul Vulcan, la circa 20 de minute de mers cu mașina de orașul Brașov. Staff-ul hotelului se ghidează după deviza „un client fericit și răsfățat”. În cadrul hotelului vă veți putea relaxa prin intermediul serviciilor SPA, a saunei, dar și practicând tot felul de activități în aer liber și în interior. Contra cost, turiștii pot opta pentru diferite tipuri de masaj, exfoliere sau masaje pentru cupluri. De asemenea, în cadrul hotelului veți putea opta pentru Cromo Aromaterapie, Finnish Sauna, Baie de Aburi, băi în Bazin cu apă rece, băi în Bazin cu apă sărată sau în Bazin cu apă oxigenată, Ice Fountain și dușuri reci.
Lostrița Păstăvărie Hotel&SPA pune la dispoziția turiștilor un total de 36 de camere, matrimoniale, cu 2 și 3 paturi. Oaspeții hotelului au acces gratuit la zona SPA, la piscina interioară cu apă caldă, la saună uscată și umedă. Contra cost, turiștii pot beneficia și de servicii de masaj. Zona de SPA a hotelului a fost inaugurată în anul 2019 și cuprinde piscină interioară încălzită, unde apa are adâncime de 1,2 metri, fiind astfel potrivită atât pentru adulți, cât și pentru copii. Piscina interioară a hotelului este dotată cu sistem de înot contra curentului și masaj prin jet de apă. SPA-ul este o modalitate ideală de relaxare, o sesiune de saună de 20 de minute reduce semnificativ stresul, iar apa caldă și jeturile stimulează producerea de endorfine, responsabile de buna dispoziție. Printre efectele saunei se numără și pierderea în greutate, eliminarea toxinelor din organism, scăderea colesterolului, îmbunătățirea somnului, curățirea tenului, activarea circulației periferice, întărirea sistemului imunitar, precum și regularizarea bătăilor inimii.
În cazul în care vă gândiți să petreceți un sejur în Brașov, vă recomandăm Complexul Turistic Hanul Mureșenilor. Complexul este situat într-o zonă deosebit de frumoasă, la poalele pădurii, la o distanță de 5 minute de Brașov. Hotelul este dotat cu un centru SPA, în cadrul căruia turiștii vor avea acces la piscină interioară pentru adulți, piscină interioară pentru copii, saună umedă, saună uscată cu sare de Himalaya, saună rusească, hidromasaj cu apă de izvor, diferite masaje și tratamente. Piscinele interioare funcționează pe toată durata anului. La etajul 1 al hotelului veți descoperi o sală de fitness complet echipată.
Un alt hotel din regiunea Transilvania care dispune de piscină interioară și centru SPA este Ensana SPA Hotel din Sovata. Hotelul este situat în inima României, în apropiere de Lacul Ursul, un loc frecventat de turiștii care doresc să beneficieze de tratamente cu apă sărată și nămol terapeutic, pentru a combate afecțiunile reumatice, musculo-scheletice, bolile dermatologice, afecțiunile respiratorii sau ginecologice. Centru balnear al hotelului oferă tratamente pe bază de apă sărată, bazine de înot și bazine Kneipp. Unitatea de cazare dispune și de zonă spațioasă de saună, oferind turiștilor tratamente medicale, de întreținere și de înfrumusețare. În plus, hotelul este amplasat într-un cadru deosebit de frumos, potrivit pentru plimbări în natură.
Și în cadrul hotelurilor din stațiunile balneare ale României veți descoperi numeroase unități de cazare care dispun de piscină interioară și centru SPA. Hotelul Domogled este situat într-o zonă împădurită, din apropiere de Lanțul muntos Damogled, iar la 5 minute de hotel veți descoperi magazine și localuri. Hotelul are în dotarea sa o piscină, centru SPA, jacuzzi și terenuri de sport. Pe teritoriul stațiunii Băile Herculane veți descoperi și Hotel Saras Sons, care oferă piscine exterioare și piscine interioare. Unitatea de cazare dispune de 3 piscine cu apă termominerală, cu o suprafață de 635 metri pătrați, și de 2 piscine semiolimpice, unde adâncimea apei variază între 1,10 metri și 2,40 metri. De asemenea, hotelul dispune și de o piscină pentru copii. Grand Hotel Minerva Resort pune la dispoziția oaspeților săi un centru SPA foarte bine dotat, o piscină interioară. În cadrul hotelului, turiștii se pot bucura de băi de sulf, care sunt benefice în tratarea afecțiunilor aparatului locomotor, ale sistemului nervos și a bolilor asociate. Pe lângă băile cu sulf, oaspeții hotelului pot beneficia și de: electroterapie, magnetoterapie, băi cu CO2 și bule, ozonoterapie, tratamente cu ultrasunet, tratamente cu aerosoli, parafină, unde scurte, kinetoterapie și băi de plante.